Praznicul luminii necreate în eparhii din Muntenia și Dobrogea
Ierarhii eparhiilor din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au slujit joi, 6 august 2020, de Schimbarea la Față a Domnului, la catedrale eparhiale, locașuri mănăstirești și biserici parohiale, care și-au sărbătorit hramul. Cu acest prilej, au hirotonit diaconi și au oferit daruri pentru așezămintele monahale.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Romario Tudorache pe seama Parohiei Valea Leurzii, județul Dâmbovița.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre semnificația teologică și misionară a sărbătorii Schimbării la Față a Domnului, ca semn de speranță și de încurajare atât pentru Apostoli, cât și pentru toți ce care propovăduiesc Evanghelia lui Hristos.
Municipiul Constanța
„Mântuitorul le vorbise ucenicilor despre pătimirile Sale. Ei s-au întristat pentru că cei mai mulți Îl priveau ca pe un om puternic pe Iisus Hristos, voind să-L pună împărat. Însă, Împărăția Sa nu era din lumea aceasta. Atunci când vorbea despre pătimiri, Petru a zis să nu I se întâmple ceva, să aibă milă, că ei vor fi slabi și săraci fără El. Ca să le încredințeze că nu se poate ajunge la frumusețile Împărăției cerești fără pătimiri, le arată frumusețea Împărăției ca să nu se mai înspăimânte de cele ce vor urma”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie.
Mănăstirea Slănic, județul Argeș
În cuvântul rostit, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre solidaritatea pe care trebuie să o avem unii față de alții în aceste momente când mulți oameni trec prin suferințe foarte grele.
Despre Schitul Slănic tradiția se spune că a fost ctitorit de voievodul Vlad Țepeș. În anul 1805, schitul a fost desființat, biserica fiind mutată în jurul anului 1830 într-un sat din Vlașca. Viața monahală este reluată după anul 1930, când au fost ridicate biserica mare din zid și două paraclise.
Catedrala Arhiepiscopală din Buzău
„Veșmântul a fost solicitat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei încă din anul 2016, cererea fiind aprobată la începutul acestui an. În data de 10 iulie 2020, o delegație formată din slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale din Buzău s-a deplasat la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde a primi veșmântul de la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un hrisov”, ne-a transmis preotul Ionuț Constantin, eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale din Buzău.
Municipiul Galați
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre semnificația acestui praznic, subliniind și importanța urcușului duhovnicesc către transfigurarea și spiritualizarea noastră în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului.
De la Biserica Greacă, ierarhul a mers la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, unde a săvârșit o slujbă de pomenire pentru Episcopul Nifon Niculescu, în timpul căruia a fost sfințită catedrala. Lucrările la construcția locașului de rugăciune s-au desfășurat în perioada 1906-1917.
Mănăstirea Tăriceni, județul Călărași
La final, Preasfințitul Părinte Vincențiu a dăruit mănăstirii două cruci de binecuvântare cu suport pentru Sfânta Masă. Toți cei prezenți au primit pachete cu mâncare caldă.