Precizări cu privire la articolul „«Elefanţii» de la Teologie, eliminaţi la alegeri“
Urmare articolului cu tentă ironică faţă de modul în care s-au desfăşurat alegerile pentru ocuparea posturilor de conducere în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ a Universităţii din Bucureşti, publicat în ziarul „Cotidianul“, din 29 ianuarie 2008, Arhiepiscopia Bucureştilor a transmis un comunicat de presă prin care face câteva precizări. În primul rând, pr. prof. Daniel Benga, ales pentru unul dintre cele două posturi de prodecan, este specialist în Istorie Bisericească Universală, nu în Dogmatică, cum se menţionează în articolul din „Cotidianul“. De asemenea, „schimbarea completă a echipei de conducere de la Facultatea de Teologie“ nu s-a datorat PF Părinte Patriarh Daniel, cum tendenţios afirmă autoarea articolului, ci faptului că vechea conducere şi-a încheiat mandatul, în întreaga Universitate din Bucureşti organizându-se alegeri în această perioadă. Potrivit dispoziţiilor Regulamentului-cadru al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, aprobat de Sfântul Sinod prin Hot. nr. 2411/4-5 iun. 1998, recrutarea, numirea şi menţinerea în funcţie a personalului didactic, inclusiv a celui de conducere, „se face conform prevederilor Cartei Universitare şi a Statutului personalului didactic, cu binecuvântarea Chiriarhului locului“ (cap. IV, pct. 14, al. 1). În consecinţă, PF Patriarh Daniel, în calitate şi de Arhiepiscop al Bucureştilor, şi-a exercitat această prerogativă, aprobând întocmai propunerile motivate ale Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, din 8 ianuarie 2008, în sensul acordării înaltei binecuvântări numai pentru patru din totalul celor cinci candidaturi depuse.
Arhiepiscopia Bucureştilor precizează în plus că „nu numai cei patru membri ai noii echipe de conducere «au ca numitor comun faptul că au studiat peste hotare», ci aproape toate cadrele didactice ale Facultăţii de Teologie «Patriarhul Justinian» au urmat diferite studii de specializare în străinătate“. În finalul comunicatului, se precizează că numărul total exact al studenţilor înscrişi la începutul acestui an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ este 1.593, dintre care 1.102 la specializarea Pastorală, cea pe care o urmează, de regulă, viitorii preoţi, cifrele 1.600, respectiv 900, avansate de articolul în cauză, fiind eronate.