Pregătirea clericilor din Eparhia Iașilor pentru concursul național catehetic
În perioada 16-23 ianuarie, Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat câteva sesiuni de training pentru preoții din județele Iași, Botoșani și Neamț care vor participa la Concursul național catehetic „Hristos - Cuvântul care vindecă”. Venind în întâmpinarea nevoilor pe care preoții le-au prezentat de-a lungul edițiilor trecute, reprezentanții Biroului de catehizare au realizat, pentru prima dată, patru întâlniri de lucru pentru cei 135 de clerici care vor derula activități în cadrul concursului.
În urma analizei implicării preoților în edițiile precedente ale concursului, Biroul eparhial de cateheză a observat nevoia preoților pentru o formare pe cele trei direcții: catehetică, portofoliul de concurs și zona media. Sesiunile au fost pregătite în cadrul ediției a X-a a Consfătuirii catehetice din 2-3 noiembrie 2023, iar conceptul din acest an a fost anunțat preoților la ședințele de protopopiat din ultimele două luni ale anului trecut.
Prima sesiune a avut loc în după-amiaza zilei de 16 ianuarie, la Centrul social al Parohiei „Vovidenia” din municipiul Botoșani. La întâlnire au participat pr. Bogdan Racu, inspector pentru învățământ și cateheză al Arhiepiscopiei Iașilor, preoții responsabili de cateheză din protopopiatele Botoșani, Dorohoi, Darabani și Săveni, precum și clericii participanți din acest județ. În cadrul evenimentului au luat cuvântul părintele inspector eparhial Bogdan Racu, explicând celor prezenți necesitatea progresului în activitățile catehetice care au loc în fiecare an; părintele Ovidiu Berechea, responsabilul de cateheză din Protopopiatul Dorohoi, care a vorbit despre componenta catehetică a concursului, dar și despre proiectele de activitate catehetică care vor fi susținute în perioada următoare; precum și Flavius-Ștefan Popa, jurnalist în cadrul Sectorului cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Iașilor (Doxologia.ro), care le-a prezentat clericilor câteva noțiuni despre realizarea materialelor video, dar și despre felul cum preoții pot lucra în zona media. Părintele Alin Constantin Aroșoaie a prezentat celor prezenți experiența sa ca participant la concurs până la etapa finală, cea națională de la Patriarhie.
Cea de-a doua întâlnire a avut loc miercuri, 17 ianuarie, la Centrul de evenimente „Agora” din municipiul Iași, unde preoții din protopopiatele Iași I, Iași II și Iași III au dialogat despre conceptul concursului catehetic din acest an. Invitați la discuții au fost prof. Daniela Pleșca de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași și Eduard Savin, absolvent al Facultății de Teatru și lucrător în zona de televiziune, precum și preoții responsabili din protoierii. În prima parte a sesiunii, pr. Ciprian Nani, responsabil de cateheză din Protopopiatul Iași I, a prezentat modul de realizare a unui proiect catehetic, în cea de-a doua parte, prof. Daniela Pleșca a vorbit despre modul de realizare a unui portofoliu, iar în ultima parte a întâlnirii, Eduard Savin a punctat câteva aspecte ce trebuie urmărite la realizarea unui clip video catehetic, accentuând ca materialele foto și video să fie făcute pe tot parcursul proiectului, urmărind un scenariu, și nu la sfârșit, în grabă, fără o poveste care să transmită emoție celor care o vor urmări.
Cel de-al treilea training a avut loc în data de 22 ianuarie la Casa „Hozeva” din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, unde preoții responsabili de cateheză din protopopiatele județului Neamț, dimpreună cu clericii participanți din această zonă, au discutat câteva aspecte importante legate de conceptul concursului. Sesiunile acestei întâlniri au fost susținute de pr. Ștefan Zaharia, responsabil de cateheză, prof. Mirel Gălușcă de la Seminarul Teologic Mănăstirea Neamț, precum și Răzvan Anton, coordonator studio foto.
Ultima ședință a avut loc în 23 ianuarie la Protopopiatul Pașcani și a fost dedicată clericilor din protopopiatele Pașcani și Hârlău. În cadrul întâlnirii, pr. Mihail-Octavian Stan a susținut sesiunea catehetică, pr. Bogdan Racu a explicat și exemplificat cum trebuie alcătuit portofoliu, iar Ovidu Proca, videograf, a susținut un atelier despre fotografie, a vorbit despre procesul de realizare a unui video și a prezentat aplicațiile de editare.