Premii literare

Ce mai înseamnă în ziua de azi un premiu literar? Îl judecăm după banii pe care-i primeşte cel premiat sau după prestigiul ca atare? Ce dă prestigiu unui premiu? Juriul care-i desemnează pe premianţi. 

 

Săptămâna trecută au fost decernate premiile Filialei Bucureşti ale Uniunii Scriitorilor. La eveniment a fost prezent şi Nicolae Manolescu pentru a gira astfel premiile. Evenimentul a durat vreo două ceasuri, timp ocupat de discursuri mai mult sau mai puţin convenţionale, de mărturisiri patetice din partea autorilor premiaţi, cărora nu le venea să creadă că au fost aleşi, de alte cuvinte de complezenţă. La poezie a fost premiat un autor absent de la ceremonie, Traian T. Coşovei, „optzecist“ vechi, autor cu multe premii la activ, dar poet sută la sută. Lui i s-au adăugat Paul Vinicius şi Magdan Cârneci, iar Constantin Iftime a primit premiul pentru debut în poezie. La teorie şi istorie literară alesul a fost Gelu Negrea pentru cartea lui despre Caragiale, proza l-a găsit câştigător pe Alexandru Ecovoiu şi, de asemenea, premiul Opera Omnia a fost decernat lui D.R. Popescu, care la doi ani înainte de frumoasa vârstă de 80 de ani dovedeşte că este încă în formă şi ştie să vadă lumea într-o nuanţă care evită extremele. 

 

La ceremonie a fost foarte multă lume. Parcă niciodată nu s-a strâns mai mult public ca în amiaza zilei de luni, 9 decembrie, anul încă în curs. Alături de N. Manolescu au mai fost şi cei doi vicepreşedinţi, Gabriel Chifu şi omnipotentul Varujan Vosganian. A fost interesant de observat că fiecare dintre cei aleşi practicau un fel de falsă modestie sau de-a dreptul se considerau buricul pământului. Din exterior priviţi erau chiar drăguţi. Un spirit relaxat putea să vadă în atitudinea lor reflexul terapiei mult aşteptate. Cel care semnează aceste rânduri nu se delimitează de aceia astfel descrişi. Dimpotrivă. Mă număr printre primii care mă iluzionez şi tot printre primii care mă deziluzionez. La masa care a urmat după decernare, toţi cei încununaţi de lauri au recunoscut că un premiu înseamnă ceva, dar nu garantează nemurirea sufletului. 

 

Cu condiţia să crezi în aşa ceva... (Dan Stanca)