Premii pentru „Cea mai bine gospodărită localitate“ din judeţul Sibiu

Data: 04 Feb 2014

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, alături de vicepreşedinţii Ioan Banciu şi Marcel Luca, au premiat 26 de primari din unităţile administrativ teritoriale câştigătoare ale Concursului „Cea mai bine gospodărită localitate“. La eveniment au luat parte membrii comisiei de evaluare, condusă de directorul tehnic al CJ, Ioan Bădilă, consilieri judeţeni, invitaţi.

„Este pentru prima dată când organizăm un asemenea eveniment şi consideraţi aceste premii ca expresia aprecierii faţă de munca dumneavoastră. Consiliul Judeţean Sibiu a alocat o sumă importantă pentru acest concurs, 1,6 milioane lei, bani care vin în completarea sumelor transferate spre dumneavoastră pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală. Acest concurs va crea o emulaţie între localităţi şi deja a stârnit entuziasmul pe care îl aşteptam. Sunt sigur că veţi folosi aceşti bani pentru înfrumuseţarea străzilor, a şcolilor şi a altor instituţii pe care le aveţi în comunitate. Ne gândim deja ca premiile de anul viitor să fie substanţial majorate“, a spus Ioan Cindrea, preşedintele CJ, conform unui comunicat transmis de CJ Sibiu.

În concursul iniţiat în premieră de preşedintele Ioan Cindrea s-au înscris 39 de localităţi din cele 62 eligibile (excepţie făcând municipiile Sibiu şi Mediaş), ceea ce reprezintă două treimi din localităţile din judeţ. Din cele 9 oraşe şi 30 de comune înscrise, au fost desemnate câştigătoare 6 oraşe şi 20 comune. Premiile au variat între 30.000 şi 150.000 lei.

La secţiunea oraşe, premiul I a fost câştigat de Agnita - 150 000 de lei, locul al II-lea de Dumbrăveni şi Ocna Sibiului - 100 000 de lei fiecare, iar locul al III-lea Tălmaciu, Copşa Mică şi Sălişte cu câte 50 000 de lei.

La secţiunea comune, categoria A, până la 1.500 de locuitori, Cârţa a obţinut locul I cu 80.000 de lei, locul al II-lea a fost ocupat de Cârţişoara - 55.000 de lei, locul al III-lea a fost înmânat comunelor Apoldu de Jos şi Merghideal - 30. 000 de lei fiecare. La secţiunea comune, categoria B, între 1.500 şi 2.500 de locuitori, locul I a fost ocupat de Sadu - 90.000 de lei, locul al II-lea de Păuca, Şeica Mică şi Alma - 65.000 de lei, iar locul al III-lea a fost ocupat de Micăsasa, Tilişca, Turnu Roşu şi Boiţa - 35.000 de lei. La secţiunea comune, categoria C, peste 2.500 de locuitori, Şelimbărul a câştigat locul I - 100. 000 de lei, în timp ce Loamneş, Moşna şi Laslea s-au situat pe locul al II-lea - 75.000 de lei, iar Şura Mare, Gura Râului, Axente Sever şi Târnava au obţinut locul al III-lea - 45.000 de lei, conform comunicatului CJ Sibiu.