Preot Lazăr Voin, la nouă decenii de viaţă

A îmbătrâni frumos este o artă, un exerciţiu de acceptare, de împăcare cu tine însuţi, cu trecutul şi cu tendinţa de conservare a unui spirit liber. Este momentul în care poţi descoperi cu imensă bucurie că inima nu poate îmbătrâni niciodată gândind la veşnicie şi o ocazie de a primi şi a oferi în continuare ce ai mai bun în tine, de a continua, chiar undeva la marginea vieţii şi a societăţii să fii tu însuţi, conştient de valoarea ta ca om. În limba ebraică se foloseşte acelaşi cuvânt pentru fericire şi bătrâneţe.

De curând, am aniversat un vrednic şi onorabil slujitor al Sfântului Altar, care a împlinit frumoasa şi venerabila vârstă de 90 de ani. Este vorba de părintele Lazăr Voin, un preot înzestrat de Dumnezeu cu calităţi deosebite şi o bunătate sufletească ieşită din comun, dar şi de o rară modestie. Părintele Lazăr Voin s-a născut la 20 iunie 1921 în localitatea Zorlenţul Mare (astăzi o comună importantă în judeţul Caraş-Severin), într-o familie de gospodari înstăriţi şi iubitori de cultură. Tatăl era învăţător în sat, iar o vreme, inspector şcolar la Timişoara în perioada interbelică. Unchiul său, cu acelaşi nume, era deja preot în acelaşi sat. Din dragoste şi iubire faţă de Sfântul Altar, tânărul Lazăr a ales calea preoţiei. Studiile de teologie le-a făcut la Timişoara, absolvindu-le ca şef de promoţie în anul 1946. În acelaşi an se căsătoreşte cu Elena Voin din Câlnic, absolventă a Liceului Pedagogic "Carmen Sylva" din Timişoara. Deşi i se oferă la alegere prin repartiţie parohii mai bune economic, se decide spre satul natal. Vreme de 25 de ani slujeşte neîntrerupt cu multă osteneală la altarul consătenilor săi. Numeroase lucrări la bisericile unde a slujit Începuturile preoţiei n-au fost deloc uşoare. În ţară se instalase deja regimul comunist. Religia era scoasă din manualele şcolare, proprietăţile bisericeşti erau naţionalizate, manifestările religioase interzise, iar mulţi preoţi erau prigoniţi sau chiar arestaţi. În parohia sa apăruseră grupuri de rezistenţă anticomunistă, iar tânărul preot Lazăr Voin a trebuit să treacă discret peste toate încercările regimului de a-l compromite. "Trăiam în fiecare zi cu drama arestării mele, comuniştii căutând tot timpul prilejuri de a pune mâna pe mine şi a mă arunca în temniţă aşa cum procedaseră şi cu alţi preoţi", ne-a mărturisit părintele Lazăr Voin. Însă toate acestea nu l-au înspăimântat, având în parohienii săi forţa necesară de a trece mai departe. Susţinut de aceştia, în plin regim de prigonire, când se demolau sau se interzicea construirea de lăcaşe de cult, părintele Lazăr Voin a dărâmat şi reconstruit vechea biserică din Zorlenţul Mare. Folosind ca argument o simplă reparaţie, plin de curaj, părintele Lazăr a reconstruit din temelii biserica satului. Cu excepţia turnului, a dărâmat şi reconstruit întregul edificiu, mai măreţ şi mai frumos, ca o sfidare a regimului totalitar al acelor vremuri. Ba mai mult, l-a înzestrat cu o frumoasă pictură şi mobilier sculptat! Lucrările n-au plăcut însă şi regimului ateu, care a dorit arestarea sa, însă teama de revolta sătenilor, care îi erau alături trup şi suflet, a zădărnicit orice încercare. După 25 de ani de slujire, se transferă la Parohia Cuptoare - Secu din apropierea municipiului Reşiţa, o localitate modestă, dar prielnică familiei. A făcut această alegere pentru a fi mai aproape de oraş, unde doamna preoteasă, grav bolnavă, urma un tratament adecvat. La această parohie slujeşte 7 ani, timp în care reface pictura interioară a lăcaşului de cult. Dorind să încerce administrarea unei parohii mai însemnate, după refacerea stării de sănătate a doamnei preotese, se transferă în anul 1978 la Parohia Obreja, Protopopiatul Caransebeş. Însă aici nu a stat decât trei ani şi jumătate, pentru că, eliberându-se Parohia Câlnic, din Protopopiatul Reşiţa, se transferă în anul 1981. Localitatea Câlnic era locul de origine al soţiei şi al socrilor săi. Şi aici întreprinde ample lucrări de reparaţie şi întreţinere a lăcaşului de cult. În primăvara anului 1990 se pensionează. Bunul Dumnezeu l-a binecuvântat cu trei copii: o fiică şi doi băieţi, toţi oameni împliniţi şi aşezaţi la casele lor. Băieţii au emigrat în SUA înainte de căderea regimului comunist, pe care nu l-au suportat niciodată. Alţi nepoţi locuiesc actualmente atât în Canada, cât şi în Germania, fiind oameni realizaţi profesional şi familial. Numai de două ori, atunci când părintele era mai în putere fizic, i-a vizitat, admirând frumuseţi despre care doar auzise, citise sau văzuse la televizor. Câtă vreme a slujit la Câlnic a îndeplinit şi funcţia de secretar la Protopopiatul Reşiţa. Recunoştinţă din partea Mitropolitului Banatului Pentru întreaga activitate pastorală a fost distins iconom stavrofor de Înalt Preasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, iar cea mai mare bucurie sufletească a fost în anul 2007, când tânărul ierarh, Preasfinţitul Lucian al Caransebeşului, l-a vizitat, dorind să-l cunoască, apreciindu-i calităţile şi întreaga activitate. În încheiere, părintele Lazăr Voin ne-a declarat: "Preotul bun şi evlavios este cinstit şi respectat de enoriaşii săi. El este o icoană vie pentru toţi credincioşii pe care-i păstoreşte, o lumină lină şi curată. Când preotul îşi face rugăciunile înainte de a începe un lucru, inima lui se bucură, deoarece simte pe Cel pe care-L slujeşte. Uneori au curs râuri de lacrimi, dar am cunoscut şi multe satisfacţii. Din acest semn al mângâierii duhovniceşti care se întâmplă preotului drept faţă de Creatorul Său, am cunoscut iubirea şi ocrotirea lui Hristos ca semn al bunăvoinţei Sale. Preotul vrednic este totdeauna bine primit ca mijlocitor la Dumnezeu şi este ascultat şi ajutat de credincioşii pe care-i păstoreşte". Cu ocazia frumoasei aniversări a 90 de ani de viaţă, familia părintelui Lazăr Voin a invitat preotul paroh şi pe membrii Consiliului Parohial spre a sărbători împreună şi a se bucura reciproc. La umbra nucului din curtea casei, părintele Lazăr este la curent cu întreaga activitate a bisericii, răsfoind publicaţiile pe care le primeşte periodic şi îndemnând permanent pe credincioşii parohiei să fie alături de preoţii lor şi de Biserica neamului.