Preot pentru capela Aeroportului „Henri Coandă“
Capela Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Capitală are, începând de săptămâna trecută, un nou preot care se va îngriji de sufletele celor care vor călători pe calea aerului. Instalarea părintelui Bogdan Nastasiu a fost făcută în Capela "Sfântul Prooroc Ilie", ocrotitorul aviaţiei, de către părintele protopop Constantin Păun al Protoieriei Ilfov Nord.
Părintele protopop Constantin Păun l-a prezentat pe tânărul preot Bogdan Nastasiu autorităţilor aeroportuare, a fost făcut inventarul obiectelor de cult în faţa părintelui consilier Viorel Barbu şi s-au stabilit primele coordonate ale slujirii tânărului părinte în capela aeroportului. Noutatea este că pentru prima dată Sfânta Liturghie se va săvârşi periodic, în această capelă, de către părintele Bogdan Nastasiu, până în prezent fiind oficiată doar ocazional, la unele sărbători importante şi mai multe ierurgii pentru cei care tranzitau aeroportul şi aveau nevoie de asistenţă religioasă. Capela urmează să primească şi Sfântul Antimis, iar după aceea Sfânta Liturghie va putea fi săvârşită în fiecare duminică. "Capela "Sfântul Prooroc Ilie" a fost înfiinţată în anul 2003, sfinţirea fiind săvârşită la 18 decembrie 2003 de către Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanul, pe atunci Episcop-vicar patriarhal. Capela a fost înfiinţată la solicitarea Patriarhiei Române, cu sprijinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului", a declarat părintele Constantin Păun, protoiereu al Protopopiatului Ilfov Nord. Părintele Bogdan Nastasiu este absolvent al Facultăţii de Teologie "Justinian Patriarhul", ale cărei studii le-a finalizat în luna iunie, obţinând nota 9,75 la examenul de licenţă. Lucrarea de diplomă, cu titlul "Binele şi virtuţile teologale în concepţia Fericitului Augustin", a fost realizată şi susţinută sub îndrumarea părintelui pr. dr. Vasile Răducă. După finalizarea studiilor de licenţă, a reuşit să urmeze şi cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi, în cadrul Secţiei doctrină şi cultură. (Silviu Dascălu)