Preoţii ortodocşi arădeni, în ghearele Securităţii (III)

Ultimul episod al calvarului prin care au trecut preoţii ortodocşi arădeni arestaţi în 1949 s-a consumat la procesul care s-a ţinut la Tribunalul Militar Timiş, dar mai ales în universul concentraţionar românesc. Acuzaţiile cele mai grave i se aduceau preotului Petre Boldur, considerat veriga de legătură între grupul de rezistenţă anticomunistă condus de Cantemir Gligor şi preoţii arădeni. Încă înainte de proces, preotul Boldur înainta tribunalului un memoriu, din care cităm: "În repetate rânduri am fost forţat prin violenţe morale şi materiale - corporale - să fac declaraţii neconforme realităţii. Ultima care se află la dosar mi-a fost smulsă prin bătăi. Nu mi s-a prezentat textul scris la maşină şi după o rezistenţă de 30 de ore am cedat". Alături de acesta, ceilalţi preoţi arădeni nu au recunoscut declaraţiile date în anchetă, mai ales că erau acuzaţi de "complicitate prin tăinuirea unei organizaţii fasciste", infracţiune încadrată la "uneltire contra ordinii sociale".

Cu toate acestea, la 24 octombrie 1949, prin Sentinţa nr. 1650, preoţii arădeni primeau câte o condamnare la închisoare corecţională, după cum urmează: Ilarion Felea - 1 an; Ion Ageu - 1 an şi 6 luni; Tudor Demian - 1 an, şi cântăreţul bisericesc Nicolae Stanciu - 1 an. Cel mai mult a primit preotul Petre Boldur, care a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică, cunoscând penitenciarele şi lagărele de muncă de la: Arad, Timişoara, Jilava, Gherla, Aiud, Culmea, Valea Neagră, Peninsula, fiind eliberat la 17 decembrie 1962 de la Periprava. Ceilalţi preoţi arădeni au suferit detenţie în închisorile de la Arad şi Timişoara. Arestarea, anchetarea, condamnarea şi detenţia preoţilor arădeni de la 1949 reprezintă o primă secvenţă din suferinţa lor pentru Biserica pe care o slujeau. Anul 1958 a reprezentat începutul unui alt calvar, pe care toţi aceşti preoţi l-au cunoscut în timpul regimului comunist.