Preotul basarabean Alexe Străistaru, în temniţa comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 26 August 2016

S-a născut la 14 martie 1917 în familia preotului Nicolae Străistaru din Chirianca, judeţul Lăpuşna. După şcoala primară din satul Văsieni, judeţul Orhei (1923-1928), tânărul Străistaru şi-a continuat studiile la Semi­narul Teologic (1928-1936), respec­tiv la Facultatea de Teologie, ambele din Chişinău, însă obţinând licenţa în refugiu, la Universitatea din Iaşi (februarie 1941). De aici, câteva luni a locuit împreună cu părinţii aflaţi în refugiu la Amara, judeţul Ialomiţa. În septembrie 1941 se întoarce la Văsieni. La 17 ia­nua­rie 1942 primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei Cobusca Nouă, judeţul Tighina. Aici slu­jeşte până în martie 1944, când este nevoit să se refugieze din nou în ţară. O lună mai târziu, Episcopia Buzăului îl repartizează la Parohia Stăvărăşti, iar după şase luni la Parohia Corbeni, ambele din judeţul Râmnicu-Să­rat. În 1946 se transferă la Parohia Gheorghe Doja (fost Gheorghe Buzdugan, astăzi în comuna Răcăciuni), judeţul Bacău, până în 1949 când este numit la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Spineni (Schineni), comuna Sascut-Târg, acelaşi judeţ. La 25 august 1951 este arestat şi trimis la Focşani în ancheta Securităţii Regiunii Putna (în vremea aceea Sascut aparţinea de raionul Adjud). Era acuzat de implicare în organi­za­ţia clandestină a Partidului So­cialist Creştin, iniţiată de pro­fesorul Lazăr Ştefănescu, de la Bucureşti. În fapt, în toamna anului 1949 Lazăr Ştefănescu făcea o vizită la Sascut, la familia unei învăţătoare din Basarabia pe care o cunoştea încă din 1935. La această întâlnire, ală­turi de soţul învăţătoarei, a fost invitat preotul Străistaru. Ulte­rior, în decembrie 1950, un exemplar al manifestului Parti­dului Socialist Creştin ajunge în posesia învăţătoarei din Sascut, pe care şi preotul Străistaru îl citeşte. În urma acestor fapte, ofiţerii de Securitate au înţeles că, în încercarea a lărgi rândurile PSC, Ştefănescu şi-a recrutat membri din familia învăţătoarei şi pe preotul Străistaru. Era desigur o fabulaţie a Securităţii menită să descopere alţi „duşmani ai poporului”. În consecinţă, prin Sentinţa nr. 985 din 11 decembrie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi, părintele Alexe Străistaru a primit o condamnare de 3 ani închisoare corecţională, pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut închisorile de la Focşani (septembrie 1951), Galaţi (decembrie 1951) şi Jilava, apoi coloniile de muncă de la Galeş (noiembrie 1952 şi 1953), Valea Neagră (martie 1952 şi septembrie 1953) şi Poarta Albă (februarie 1952 şi iulie 1953). În penitenciarul Galaţi era semnalat că „face parte din aceia care sunt contra regimului şi caută a propovădui misticismul în salon”. A fost eliberat la 24 august 1954 de la Formaţiunea nr. 0841. În 1957 era semnalat că slujeşte în Parohia Valea Seacă, judeţul Bacău, iar un an mai târziu la Parohia Spineni, comuna Sascut-Târg.