Preotul Ioan Tomuţă în temniţa comunistă

S-a născut la 5 ianuarie 1889, în familia unui fierar din localitatea Agrişu Mare, judeţul Arad. După absolvirea Şcolii Normale şi a Institutului Teologic din Arad, Ioan Tomuţă a fost hirotonit preot, ajungând să slujească în Parohia Lupeşti, din comuna Vărădia de Mureş, judeţul Arad. A fost un preot mereu aproape de păstoriţii săi şi învăţător la şcoala primară, într-un sat izolat de tumultul drumului ce duce de la Deva la Arad. În anul 1939, pe locul vechii biserici de lemn cu hramul „Sfântul Gheorghe“, părintele Tomuţă a ridicat un alt lăcaş de piatră, în formă de navă, susţinut de contraforţi, cu două abside mici patrulatere adosate şi cu un turn-clopotniţă poligonal. După instalarea regimului comunist, părintele Tomuţă a ieşit la pensie, retrăgându-se la locuinţa sa de la Săvârşin, localitate aflată în apropiere. Cu toate acestea, organele de securitate l-au vizat în campania de anihilare a tuturor elitelor româneşti interbelice. Deoarece deţinuse funcţia de preşedinte al forului judeţean Arad al Partidului Naţional Creştin şi chiar candidase la deputăţie, în noaptea „Adormirii Maicii Domnului“ a anului 1952, părintele Tomuţă a fost reţinut de Securitatea din Arad. A fost încarcerat şi anchetat în arestul Securităţii din Arad, apoi în penitenciarul din aceeaşi localitate. În august 1953 a fost mutat în Centrul de Triere de la Piteşti, în vederea trimiterii într-o colonie de muncă, deoarece primise o condamnare administrativă de 60 de luni, după cum se întâmpla în cazul majorităţii preoţilor arestaţi în această perioadă. Totuşi, datorită vârstei înaintate, care nu-i permitea să presteze muncă obligatorie, dar şi pentru faptul că nu mai activase politic după 1944, la 17 octombrie 1953, părintele Tomuţă a fost eliberat din Penitenciarul Arad.