Preotul Ion Mihăilescu sub persecuţia comunistă

S-a născut la 18 iunie 1911 în localitatea Verguleasa, judeţul Olt. După absolvirea Seminarului Teologic, la 13 aprilie 1935 a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Valea lui Alb, judeţul Olt. După obţinerea licenţei în Teologie, tânărul preot Mihăilescu s-a transferat la Parohia Verguleasa (1939).
Ca preot şi deţinător de proprietăţi agricole, a fost luat în vizor de autorităţile comuniste, trecându-l la categoria „chiabur”. Şicanele din partea autorităţilor nu au întârziat să apară. Pentru neplata cotelor a fost închis în perioada 12 mai - 1 iulie 1950. Pentru activitatea interbelică în Partidul Naţional Ţărănesc, la 14 aprilie 1952 este arestat din nou. Prin Decizia MAI nr. 563/1952 este trimis în detenţie administrativă, pentru o perioadă de 24 de luni. Cunoaşte penitenciarele de la Râmnicu Vâlcea (mai 1952) şi Piteşti (iunie 1952), apoi coloniile de muncă de la Chirnogi (ianuarie 1953), Centrul de Triere Bucureşti (martie 1953), Galeşu (martie 1953) şi Oneşti (august 1953). A fost eliberat la 1 mai 1954 din colonia de la Oneşti. S-a întors în parohie, autorităţile locale cerându-i să se implice în procesul de colectivizare. S-a înscris în întovărăşirea agricolă, cu speranţa unei apropiate schimbări de regim politic, că nu va fi nevoit să intre şi în gospodăria colectivă. În anul 1958, autorităţile locale primesc ordin de la partid să purceadă la încheierea colectivizării. Împotriva socializării agriculturii, preotul Mihăilescu se număra printre cei care nu de puţine ori făceau afirmaţii de genul: „Se apropie sfârşitul comuniştilor, deoarece războiul va începe cât de curând şi vom scăpa de jugul comunist, care ne exploatează la maximum”. Într-o altă împrejurare spunea unui consătean să nu se înscrie la GAC, deoarece „va pierde pământul şi o să mănânce cu porţia de la cazan; să se retragă din întovărăşire, căci se va schimba regimul”. Din astfel de motive, în noaptea de 10 spre 11 aprilie 1959, părintele Mihăilescu a fost arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Piteşti. I s-au pus în vedere două acuzaţii grave: activitate intensă în mişcarea legionară şi împotriva regimului democrat-popular. În toate interogatoriile consemnate, părintele a negat cu vehemenţă, nerecunoscând absolut nimic, nefăcând nici o afirmaţie în sprijinul anchetei. La fel s-a comportat şi la proces. Singurele declaraţii împotriva lui au fost date, evident, de către membri de partid din Verguleasa. Prin Sentinţa nr. 498 din 31 iulie 1959 a Tribunalului Militar Craiova a fost condamnat la 10 ani de închisoare corecţională, pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”.
În timpul detenţiei a fost mutat de mai multe ori în penitenciarul de la Piteşti, în scopul unor anchete desfăşurate de Securitate: Piteşti (iulie 1959, aprilie 1961, decembrie 1961, ianuarie 1962, ianuarie 1964), Văcăreşti (ianuarie 1961), Jilava (noiembrie 1961 - tranzit) şi Aiud (octombrie 1961 şi martie 1964). A fost eliberat la 1 august 1964 de la Aiud. Ulterior, s-a reintegrat în slujire, la Parohia Dumbrăveşti, judeţul Olt, de unde s-a retras la 1 mai 1976. La 19 decembrie 1982 a trecut la cele veşnice.