Preotul Ion Vrânceanu din Floreşti, Vaslui, în temniţa comunistă
S‑a născut la 12 aprilie 1908, în familia unor agricultori din localitatea Soleşti, judeţul Vaslui. După şcoala primară a urmat Seminarul teologic din Huşi. Mai apoi a primit darul hirotoniei ca preot, ajungând să slujească în localitatea Corodeşti, judeţul Vaslui. La 1 martie 1945 a fost transferat ca paroh într‑o localitate învecinată, anume la Floreşti. Dosarul penal pe care l‑am consultat nu ne oferă mai multe date biografice, conţinutul său axându‑se pe procesul care i s‑a intentat părintelui Vrânceanu de către autorităţile statului comunist. La 15 iulie 1958, părintele Vrânceanu era ridicat de la domiciliu şi trimis în ancheta Securităţii din Iaşi.
În localitatea în care slujea, părintele deţinea o suprafaţă de teren agricol de aproximativ un hectar şi se îngrijea de 13 stupi. Aceasta era întreaga sa avere care se pare că împiedica dezvoltarea gospodăriei agricole colective înfiinţată în localitate. În anchetă a fost acuzat după tiparul modelat de partid, adică inevitabila apartenenţă la Mişcarea legionară, îndeosebi în perioada 1940‑1941, apoi, din cauza acestui trecut ideologic, pentru opoziţia la crearea colhozului în localitate. De‑a lungul întregii anchete penale, părintele nu a recunoscut nimic, respingând orice acuzaţie a anchetatorilor formulată după declaraţiile false sau exagerate date de către unii reprezentanţi ai statului şi ai partidului de pe plan local. De pildă, un funcţionar al Sfatului Popular susţinea: „După câte am auzit, ştiu că preotul Vrânceanu a făcut politică legionară”. De asemenea, despre acesta se mai arăta că la diferite întruniri le‑ar fi spus localnicilor să nu intre în întovărăşire, deoarece „vor muri de foame” şi cum îşi manifesta opoziţia faţă de activităţile obşteşti iniţiate de autorităţi. Un alt martor susţinea la Securitate că părintele Vrânceanu „propagă misticismul în rândul cetăţenilor, arătând că (sic!) comunismul este o plagă şi că nu va trece mult şi regimul se va schimba”.
Tot în ancheta Securităţii un alt martor arăta cum părintele este refractar la propunerile de colaborare venite dinspre organele de partid şi Sfatul Popular, adică ar fi refuzat să cedeze un spaţiu din casa parohială în scopul amenajării unui încăperi destinate spitalului sau cum cere bani credincioşilor la slujbe sau pentru achitarea taxei la biserică. Este trimis în justiţie, însă prin Încheierea Tribunalului Militar Iaşi, din 8 ianuarie 1958, dosarul este trimis la Procuratură pentru completarea urmării penale. Avocatul apărării cere continuarea procesului, considerând ca nelegală încheierea. Prin Decizia nr. 304 din 5 februarie 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II‑a, Colegiul de Recurs, se respinge solicitarea apărării. După „completarea urmării penale” de către organele de Securitate, dosarul este retrimis în intanţa militară. Prin Sentinţa nr. 417 din 20 iulie 1959 a Tribunalului Militar Iaşi, părintele Vrânceanu primeşte o condamnare de 15 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.
Cunoaşte închisorile de la Iaşi (octombrie 1958), Jilava (decembrie 1959, în tranzit) şi Aiud (decembrie 1959), apoi lagărul de muncă de la Salcia‑Ostrov (noiembrie 1962). La Salcia se confruntă cu sănătatea precară, din acest motiv fiind internat de trei ori în infirmeria lagărului.
La 28 iunie 1964 este eliberat din lagărul de la Ostrov. Revine în slujirea Altarului, fiind încadrat mai întâi la Floreşti, apoi la Corodeşti. După 10 ani de la eliberare, părintele Ion Vrânceanu solicită recurs extraordinar la condamnarea din 1959. „Ţinându‑se seama de inconsecvenţa unora dintre martorii audiaţi şi de conţinutul irelevant sau favorabil inculpatului”, prin Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 1973 a Tribunalului Suprem, Secţia Penală‑completul militar se casează sentinţa din 1959 şi se trimite spre rejudecare. Ulterior, prin Sentinţa nr. 57 din 3 aprilie 1973 a Tribunalului Militar Iaşi, părintele Vrânceanu este „achitat de orice penalitate”.