Preotul Octavian Ceparu în ghearele Securităţii comuniste

Un alt cleric ortodox care a căzut victimă represiunii Securităţii la sfârşitul anilor ‘50 pe motiv că ar fi activat împotriva procesului de colectivizare a agriculturii a fost preotul Octavian Ceparu. El s-a născut la 9 mai 1919 în satul Cepari, din comuna Cârlogani, judeţul Romanaţi (astăzi judeţul Olt). După obţinerea licenţei în teologie, la 8 noiembrie 1942 a primit darul diaconiei pe seama Mănăstirii Căluiu, apoi la 9 martie 1947 a fost hirotonit preot de către arhiereul Atanasie Dincă, Episcop-locţiitor al Episcopiei Râmnicului, pentru Parohia Cepari.

La 24 septembrie 1959 este arestat de Securitatea din Piteşti. Este anchetat în condiţii dure pe motiv că din 1950 s-ar fi manifestat „duşmănos la adresa regimului” şi pentru că între 1958 şi 1959 ar fi creat şi întreţinut o „organizaţie subversivă cu caracter legionar”, care să acţioneze împotriva procesului de „socializare a agriculturii” şi care ar fi nutrit schimbarea regimului de democraţie-populară. Acuzaţiile Securităţii erau sumare, dar din ordin politic cineva trebuia găsit vinovat pentru eşecul colectivizării din Cârlogani. În consecinţă, părintele Ceparu a fost trimis în justiţia populară, prin Sentinţa nr. 304 din 28 iulie 1960 primind o condamnare de patru ani temniţă grea, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

A cunoscut penitenciarele de la Piteşti (1960 şi august 1962), Oradea (octombrie 1961 şi august 1962) şi Aiud (octombrie 1961). La doi ani de la condamnare i se revizuieşte procesul, încât prin Sentinţa nr. 144 din 16 octombrie 1962 a Tribunalului Militar Craiova este „achitat de orice penalitate”, dispunându-se „punerea lui în libertate imediat”. Părintele nu este eliberat imediat de către Securitate. În timp ce se afla deţinut în penitenciarul din Piteşti, la 24 octombrie 1962 Serviciul „C” din Ministerul Afacerilor Interne solicita Direcţiei Regionale de Securitate Argeş date cu privire la comportamentul lui în detenţie. A doua zi se răspunde: „Deţinutul CR (contrarevoluţionar) Ceparu Octavian este semnalat de agentură ca un element mistic şi cu manifestări duşmănoase la adresa regimului democrat-popular din RPR. Fiind de profesie preot, împreună cu alte elemente legionare din detenţie, a luat parte la slujbele religioase ce se făceau în cameră, la aşa-zisul post negru şi la unele conferinţe cu caracter naţionalist-legionar, ţinute de legionarul Ionescu Nicolae, preot, Mărgăritescu Ştefan, Şuşală Gheorghe şi alţii”. Remarcăm confuzia deliberată a Securităţii pentru a eticheta atitudinile de ordin spiritual cu dimensiunea ideologică, legionară. Evident că o astfel de informare avea să-i creeze mari neajunsuri preotului Ceparu. Deşi câteva zile mai târziu era eliberat din penitenciar, prin Ordinul nr. 16554 din 29 octombrie 1962 al MAI, preotul Ceparu primea un domiciliu obligatoriu la Rubla, în Bărăgan, pentru o perioadă de 24 luni. El a ajuns la noul domiciliu la 7 noiembrie 1962. O lună mai târziu, prezbitera Maria Ceparu înainta o petiţie la Ministerul Afacerilor Interne prin care solicita eliberarea părintelui, pe motiv că fusese achitat de orice penalitate. Demersul a fost respins. În ianuarie 1964, Maria Ceparu a făcut un alt memoriu către MAI, de data aceasta având succes, datorat evident contextului politic şi schimbării atitudinii autorităţilor statului comunist faţă de deţinuţii politici. La 27 ianuarie 1964 este avertizat la Securitatea din Brăila să nu mai aibă atitudini împotriva regimului, pentru a nu se întoarce în domiciliul obligatoriu. La 29 martie 1964, părintele a revenit în Cârlogani, iar câteva luni mai târziu Securitatea din Slatina îi deschidea dosar de verificare informativă.