Preotul şi preoteasa să fie „frumoşi, fericiţi şi adevăraţi“

Centrul Cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“ din Durău a găzduit în zilele de 16, 17 şi 18 iunie întrunirea preoţilor din protopopiatele Paşcani şi Roznov, care s-a desfăşurat în cadrul conferinţelor pastoral-misionare din Arhiepiscopia Iaşilor. Preoţii au venit la acest eveniment însoţiţi atât de preotese, cât şi de pruncii lor.

În cuvântul de deschidere rostit în cadrul întâlnirii, care a avut ca temă centrală „Preotul şi preoteasa - părinţi în familie şi în parohie“, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, le-a împărtăşit fraţilor preoţi şi preoteselor acestora că îşi doreşte ca în aceste zile să se vorbească şi despre bucuria de a fi preot, căci prea des, atunci când se întâlnesc cu alte ocazii, vorbesc despre dificultăţile întâlnite, precizând faptul că pe lângă dificultăţi există şi imense bucurii şi spaţii de desfătare duhovnicească lăuntrică, care sunt alcătuite din lucruri simple, care trebuie reconştientizate şi cultivate. IPS Teofan a amintit totodată că nu este dramă mai mare decât aceea de a nu fi ceea ce eşti.

Sintetizând sursele principale de presiune exercitate asupra familiei preotului, au fost identificate ca fiind cele mai periculoase duhul lumii, opulenţa de orice fel, lipsurile materiale şi dezechilibrul dintre timpul petrecut cu familia şi timpul petrecut în viaţa parohiei.

În urma expunerii în plen a temei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, prezenţă a familiei creştine în misiunea Bisericii“ de către părintele Constantin Ghervan din parohia Brăeşti, Protopopiatul Paşcani, s-a putut constata adevărul că felul umanităţii de a vieţui până la împăratul Constantin a fost îndepărtat prin deciziile sale şi că s-a inaugurat un alt mers al lumii cunoscute până atunci. Persecuţiile creştinilor de dinainte de împăratul Constantin au reapărut în mod special în veacul XX în Europa de Est, constatându-se că în ultimii 10-15 ani a început o altă persecuţie, manifestată pe două fronturi, o persecuţie sângeroasă şi una nesângeroasă, dar extrem de nocivă, care este îndreptată împotriva familiei.

S-a vorbit, de asemenea, despre faptul că actualmente, în lume, sunt zone unde creştinii sunt pur şi simplu ucişi, citându-se o informaţie conform căreia o sută de mii de creştini sunt ucişi pentru credinţa în Domnul Hristos, ceea ce înseamnă că la fiecare cinci secunde şi jumătate un creştin îşi dă viaţa pentru Hristos. Iar lucrul acesta este posibil numai dacă familia, şi familia preotului în special, se străduieşte să fie aşa cum este familia unei fetiţe de trei anişori, care, întrebată fiind cum sunt părinţii ei, a răspuns: „Părinţii mei sunt frumoşi, fericiţi şi adevăraţi“. Iar acest lucru este consecinţa firească a conştientizării, şi mai ales a trăirii, faptului că preotul şi preoteasa, soţul şi soţia, în general, sunt un singur trup şi că, aşa cum îndrăzneţ afirma părintele Arsenie Papacioc, harul revărsat la hirotonie se pogoară peste bărbat şi peste femeie ca peste un trup unic, format prin Taina Sfintei Cununii.

Nu se poate ca preoteasa să facă ce vrea şi preotul să mai slujească în continuare

Invitatul acestei conferinţe, părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, a evidenţiat acest aspect, citând o mărturie a unui preot din îndepărtata Siberie, pentru care era absolut normal ca preoteasa lui să stea în sfântul altar în timp ce el slujea. În acest sens, părintele Nicolae Tănase a vorbit şi despre asumarea întregii personalităţi şi a tuturor acţiunilor preotesei de către preot, afirmând faptul că nu se poate ca preoteasa să facă ce vrea şi preotul să mai slujească în continuare, în înţelesul că dacă preoteasa a făcut un avort, este inadmisibil ca preotul să mai slujească la sfântul altar, evidenţiind totodată şi faptul că preotesele sunt esenţă în succesul misiunii. A fost citat iarăşi un gând al părintelui Arsenie Papacioc, care afirma că „preotul binecuvintează, iar soţia întăreşte binecuvântarea, preotul este casă, dar soţia lui este temelia, şi dacă temelia nu este potrivită pentru dimensiunea casei, clădirea se surpă“.

Sintetizând toate discuţiile despre cum ar trebui să fie familia preotului şi familia în general sau cel puţin la ce este chemată, s-a făcut aducere aminte de un gând al părintelui Paisie Aghioritul, care avea încredinţarea că lucrul cel mai de preţ din lume este familia şi că atunci când familia va înceta să existe, va dispărea şi lumea. Celor prezenţi li s-a pus în faţă şi icoana Sfinţilor Aquila şi Priscila, icoana familei în general, care sunt reprezentaţi alături de pruncul lor, dar şi de Sfântul Apostol Pavel, „duhovnicul“ lor.

Ultima zi a conferinţei a început, ca şi ziua precedentă, cu săvârşirea Sfintei Liturghii, înlăuntrul căreia preoţii şi preotesele au avut şansa să retrăiască frumosul moment al Hirotoniei, rugându-se împreună ca harul Domnului să-l întărească în slujirea aceasta pe tânărul Lucian Daniel Cojocaru, căruia i-a fost încredinţată în această zi păstorirea parohiei Viişoara Mică din judeţul Botoşani, Protopopiatul Darabani.

După aceasta a urmat o zi plină de discuţii despre subiecte ce au fost abordate mai întâi în grupuri restrânse, după care au fost discutate în plen, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan. Temele atinse au trezit interesul părinţilor, mulţi dintre ei implicându-se cu toată fiinţa lor în aceste discuţii ce au atins subiecte ca: soluţii de depăşire a rutinei din pastoraţie şi din viaţa parohiei; copii - câţi şi când; căsătoria albă faţă în faţă cu abuzul de plăcerea trupească; beneficiile şi riscurile abstinenţei în viaţa trupească; care sunt, cum apar şi cum se rezolvă conflictele dintre preot şi preoteasă; cum înţelegem problema divorţului şi a recăsătoriei; cum transformăm timpul petrecut împreună într-o bucurie crescândă; vacanţa familiei de preot - necesitate sau lux; modalităţi potrivite şi modalităţi nepotrivite de petrecere a concediului; exemple necostisitoare de a petrece concediul într-un mod plăcut; când simţi că eşti împlinit ca preot; când simţi că ai trădat pe Dumnezeu; care sunt slăbiciunile cu care se confruntă familia preotului şi care afectează viaţa Bisericii; ce pierde şi ce câştigă familia preotului dacă face naveta; care ar trebui să fie programul duhovnicesc al unei familii de preot; cum facem faţă sentimentului de neîmplinire în pastoraţie; care este rolul colegilor preoţi în menţinerea râvnei pastorale; decalogul educativ al părinţilor clerici; ce învăţ eu de la copilul meu; se poate vorbi despre un profil al copilului de preot; dezacordurile dintre preot şi preoteasă în educarea copiilor; cum pregătim copilul pentru influenţele negative ale societăţii; cum motivezi copilul să înveţe şi să muncească; subevaluarea şi supraevaluarea copiilor; metode de disciplinare a copiilor; modalităţi sănătoase şi modalităţi nesănătoase de exprimare a iubirii faţă de copii; copilul de preot între neglijare, alintare şi asprime excesivă.

În final, Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat patru rugăminţi celor prezenţi: să nu mai fie, pe cât posibil, seară în viaţa familiei în care preotul, preoteasa şi pruncii să nu rostească împreună rugăciunea, preoteasa să fie prezentă şi ea la Liturghie, familiile de preot să se ajute între ele şi să îndemne credincioşii ca în noaptea de Paşti să nu mai lipsească de la Sfânta Liturghie.

Întrebaţi care le este gândul la plecare, unii preoţi au răspuns: „Să fac din familia mea un al doilea altar“, „Să-mi găsesc echilibrul între viaţa de familie şi viaţa de parohie“, „Să lupt cu mai multă putere pentru păstrarea unităţii familiei“, în timp ce unele preotese au mărturisit: „Să-i împărtăşesc mai mult gândurile soţului meu“, „Mi-am dat seama unde trebuie pus accentul în relaţia mea cu soţul şi cu pruncii“, „M-am bucurat să întâlnesc şi alte preotese şi să mă îmbogăţesc din experienţa lor“.