Preotul Valer Dragotă în temniţa comunistă

Valer Dragotă este un alt cleric care în perioada ateo-comunistă a suferit detenţie şi pe care istoriografia română post-decembristă nu-l menţionează. Cazul acestui preot este mai interesant, deoarece, potrivit documentelor de arhivă, este un exemplu tipic al abuzurilor făcute de autorităţile comuniste. Valer Dragotă s-a născut la 2 mai 1905 în familia unor harnici agricultori din localitatea clujeană Viişoara. După şcoala primară din satul natal (1912-1916), a urmat liceul din Turda pe care l-a absolvit în 1925 cu distincţia „cum laude“. În acelaşi an se înscrie la Academia Teologică Ortodoxă din Cluj. Din 1929, după absolvirea academiei, şi până în 1931 a ocupat postul de administrator al internatului Seminarului Ortodox clujean. La 22 aprilie 1931 este hirotonit preot în catedrala din Cluj de către episcopul Nicolae Ivan. Preotul Valer Dragotă este ales paroh la Valea Largă, unde slujeşte între 1931 şi 1934, apoi la Aluniş, 1934-1952. La Aluniş va amenaja o capelă în localul fostei şcoli confesionale. În perioada interbelică se implică în acţiunea de renaştere spirituală pe care o proclama Mişcarea Legionară. În contextul răzbunării politice ordonată de regele Carol al II-lea, după uciderea lui Armand Călinescu, este cercetat de justiţia militară, însă din lipsă de probe cazul său este clasat. În timpul guvernării naţional-legionare este numit şef de plasă legionară, însă după două luni demisionează deoarece intrase în conflict cu şeful legionar al judeţului Alba care confiscase bunuri evreieşti. În timpul cât a ocupat funcţia politică a ridicat o troiţă la Cisteiu de Mureş. La rebeliune nu a participat, sfătuindu-i pe legionarii din Ocna de Mureş să nu iasă la manifestaţie. În februarie-aprilie 1941, la ordinul subsecretarului de stat de la culte, este cercetat de justiţia militară pentru participare la rebeliune, însă dosarul său este clasat. Cu toate acestea, este urmărit permanent de către autorităţile antonesciene. În 1949 începe ridicarea noii biserici din zid cu hramul „Înălţarea Domnului“, lucrare binecuvântată un an mai târziu de către episcopul clujean Nicolae Colan. Însă contextul politic nu îi permite să ducă la bun sfârşit această lucrare. După instalarea regimului comunist este urmărit de Securitate. Suspectat de „manifestări duşmănoase“, la 15 aprilie 1952 este arestat, apoi anchetat de Securitatea din Cluj. Se intenţionează trimiterea lui în justiţie, însă din lipsă de probe i se dă o decizie de colonie de muncă pe o perioadă de 24 de luni. Munceşte la Chirnogi (septembrie 1952), Bicaz (martie 1953), Borzeşti (septembrie 1953) şi Oneşti (martie 1954). La 28 iunie 1954 este eliberat, dar trimis în domiciliu obligatoriu pentru 12 luni la Fundata, raionul Slobozia. Un an mai târziu primeşte alte 24 de luni tot la Fundata, unde însă slujeşte ca preot. Apoi, domiciliul obligatoriu este prelungit cu alte 36 de luni prin rezoluţia generalului de securitate Gheorghe Pintilie. Deoarece la Fundata avusese relaţii cu foşti legionari, la 1 august 1958 i se modifică statutul juridic, prin trimiterea în lagăr de muncă pentru 24 de luni. În septembrie 1958 este trimis în lagărul de la Culmea, apoi un an mai târziu la Periprava, unde este anchetat din nou. Deoarece nu fusese pedepsit disciplinar şi datorită stării sale medicale precare, la 20 septembrie 1960, comisia MAI decide eliberarea sa. Părintele Valer Dragotă se întoarce la Viişoara, unde este urmărit în continuare de Securitate. Între mai 1961 şi mai 1968 este paroh la Jichişu de Sus, judeţul Cluj, de unde se pensionează.