Preparate rapide cu usturoi negru
Deși nu este atât de cunoscut precum usturoiul alb, usturoiul negru devine tot mai popular în gastronomie, dar și în medicină. Se obține prin macerarea usturoiului alb, iar maturarea durează 45 de zile. Această metodă de a fermenta usturoiul este folosită din vechime, pentru a extrage din el cele mai sănătoase proprietăți, fiind reduse astfel intoleranța la digerare, dar și gustul neplăcut. Prin fermentaţie se produce melanoidin, o substanță de culoare închisă, cu proprietăți benefice pentru organism.
Rețete
Creveţi cu usturoi negru şi vin alb
Ingrediente: 3 linguri ulei de măsline, 1 ceapă tocată fin, 3 căței de usturoi negru, 150 ml vin alb, o legătură pătrunjel, o lămâie, sare, piper negru, fulgi de piper roșu. Preparare: Se spală creveții și se pun la scurs. Într-o tigaie se pune uleiul la încins şi apoi ceapa şi fulgii de piper roșu; se călesc 1 minut, după care se adaugă usturoiul care se căleşte până capătă o culoare gălbuie; se pun apoi creveții și se presară condimentele. Se sotează creveții 3 minute până devin rozalii. La final se adaugă vinul și pătrunjelul, se mai lasă să fiarbă până se evaporă vinul, după care se pot servi cu zeamă de lămâie.
Maioneză cu usturoi negru
Ingrediente: 2 gălbenușuri de ouă fierte, 250 ml ulei de măsline, 125 ml ulei de floarea- soarelui, 4 căței de usturoi negru, 3 linguri oțet de mere, sare și piper după gust. Preparare: În vasul unui blender, se pun gălbenușurile de ou, uleiul, usturoiul negru, sarea, piperul și oțetul de mere. Se mixează la viteză maximă până se omogenizează bine și se obține o pastă cremoasă. Această maioneză este ideală pentru a însoți peștele, carnea și legumele.