Preţul cărnii de miel nu ar trebui să depăşească 16 lei/kg
▲ Preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine (PACERO), Mihai Dumitriu, avertizează că, în cazul în care crescătorii vor practica preţul de vânzare anunţat, de aproximativ 25 de lei/kg, vânzările vor fi mult sub aşteptări ▲ „La un astfel de preţ, românii mai adaugă ceva bani şi îşi cumpără un porc, iar marile lanţuri de magazine se vor aproviziona cu carne de miel din import“, avertizează preşedintele PACERO ▲
Preţul cărnii de miel în perioada sărbătorilor pascale din acest an nu ar trebui să depăşească 15- 16 lei pe kilogram în pieţe, deşi crescătorii au anunţat că vor pune un preţ în jur de 25 lei/kilogram, a declarat preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine (PACERO), Mihai Dumitriu. „Cel mai corect ar fi ca, în fiecare an, de Paşte, să fie impus un mercurial (listă oficială de preţuri - n.r.) la carnea de miel, ca să poată cumpăra toţi românii. Aşa ceva se întâmplă, de exemplu, în Grecia, pentru că există prevederi în acest sens în legislaţia Uniunii Europene“, a precizat Mihai Dumitriu. Preşedintele PACERO a subliniat că, în cazul în care preţul cărnii de miel va ajunge la 25 lei/kg, foarte puţini români îşi vor permite să cheltuiască în jur 250 de lei, pentru a cumpăra un miel de 8-10 kilograme pentru masa de Paşte. „La aceste preţuri românii mai adaugă ceva bani şi îşi cumpără un porc. Iar noi avem probleme în acest sens, pentru că românii sunt, oricum, mari amatori de carne de porc, carnea de oaie fiind consumată doar cu ocazia acestei sărbători“, a spus preşedintele PACERO. În 2007, carnea de miel s-a vândut în pieţe cu 12-13 lei/kg. Supermarketurile se vor aproviziona din import Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în perioada sărbătorilor pascale din acest an se vor sacrifica între 3-3,5 milioane de miei, un număr aproape similar cu cel din 2007, când au fost sacrificate 3,3 milioane de capete. Preşedintele PACERO afirmă că marile lanţuri de magazine se vor aproviziona cu carne de miel din import, în cazul în care preţul din ţările UE va fi mai accesibil decât cel al mielului autohton. Carnea de miel „în viu“ la crescători va fi de 8-9 lei/kg Direcţia de zootehnie din cadrul MADR estimează că, în acest an, carnea de miel în viu la crescători va fi de 8-9 lei pe kilogram, faţă de 7,5 lei anul trecut, iar carnea de miel în carcasă se va situa între 18 şi 21 de lei/kg, comparativ cu 15 lei/kg în 2007. La nivel european, carnea de miel în carcasă la poarta abatorului se vinde la un preţ de 21-22 de lei/kg. Potrivit datelor MADR, pentru 2008 se estimează obţinerea a 7,5 milioane de capete miei, din care mai mult de jumătate se obţin în primele trei luni ale anului. De asemenea, în această perioadă se preconizează şi un import de circa 970 de tone de miei în viu şi exporturi de 24.800 de tone. Anul trecut a fost importată o cantitate de 750 de tone de carne de ovine, la un preţ de 3,68 euro/kg, iar pe piaţa externă au mers 20.540 de tone de carne, la un preţ de 3,83 euro/kg. În 2007, PACERO a exportat 1,5 milioane de miei, principalele ţări importatoare fiind Grecia şi Italia.