Prima eparhie românească din apusul Europei

Diaspora ortodoxă română şi comunităţile ei bisericeşti din Europa poate fi urmărită, începând din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, în marile metropole ale timpului. Intelectuali români, studenţi, diplomaţi, persoane venite pentru specializare, oameni de afaceri sau negustori stabiliţi definitiv sau temporar în afara graniţelor ţării au încercat să organizeze, cu ajutorul Bisericii-mamă, comunităţi bisericeşti, care urmăreau să răspundă cerinţelor lor spirituale.

În anul 1787, negustorii români au organizat la Lvov o capelă ce a funcţionat în diferite case din oraş. După acest început, cu ajutorul Fondului religionar din Bucovina, s-a ajuns în anul 1860 la zidirea unei biserici, care în 1901 a fost demolată, pentru a face loc unui nou lăcaş de cult construit în stilul Bisericii "Domniţa Bălaşa" din Bucureşti. În Germania, la Leipzig, tot negustorii români au iniţiat şi organizat, cu sprijinul Mitropoliei Ungrovlahiei, viaţa spirituală românească din oraş. Venind cu regularitate la renumitele târguri de primăvară, cel din preajma Paştilor, sau de toamnă, la Sfinţii Mihail şi Gavriil, şi cel din preajma Anului Nou, negustorii români care rămâneau în oraş, de fiecare dată, mai multe săptămâni, doreau să participe, după tradiţia ortodoxă, la serviciile divine. Dintr-un document din 1858 reiese faptul că începuturile vieţii liturgice româneşti la Lipsca datează din anul 1818: "Noi, negustorii români din Principatele Dunărene, cari venim în oraşul Lipsca, pentru negoţ, văzându-ne acum expulzaţi cu nedreptate de la pretinsa capelă grecească din acest oraş, care în spaţiu mai mult de 40 de ani s-a ţinut cu cheltuielile predecesorilor noştri şi cu ale noastre, ne-am adunat cu toţii în unire de cuget aici în oraşul Lipsca, la anul mântuirii 1858 la târgul de Paşti şi am hotărât cu toţii a fonda o capelă română...". Dacă secolele al XIX-lea şi al XX-lea, până la reîntregirea neamului în 1918, au fost marcate de o puternică emigraţie, în special din Bucovina, Transilvania şi Banat spre centrul Europei şi chiar America, după 1918 fenomenul emigraţiei cunoaşte un adevărat reflux. Speranţele românilor legate de România de după Primul Război Mondial au constituit cauzele unei stopări a emigrărilor. În perioada interbelică, vechile comunităţi româneşti din Paris, Viena şi Baden-Baden îşi continuă existenţa. Lor li se adaugă comunitatea românească din Berlin. Din păcate, începuturilor foarte promiţătoare din capitala Germaniei li s-a pus capăt prin bombardamentele din 1944, şi mai ales cel din 2 martie 1945. Cum s-a înfiinţat mitropolie pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord După cel de-al Doilea Război Mondial, diaspora ortodoxă din Europa Centrală şi Occidentală a cunoscut o dezvoltare deosebită. Sfârşitul războiului a surprins mai întâi o mulţime de români în zona apuseană a continentului nostru. O parte a diplomaţilor, studenţilor, militarilor, muncitorilor şi a ucenicilor veniţi pentru specializare în Germania nu s-a mai întors în România. Acestora li s-au adăugat, de-a lungul anilor, români ajunşi în Apus ca refugiaţi politic, din cauza dictaturii comuniste sau prin căsătorie. Diaspora românească a primit în acest timp un caracter politic, iar cei mai mulţi dintre cei stabiliţi aici se considerau în exil. Românii din Germania, prin preoţii care i-au păstorit imediat după război, Emilian Vasiloschi şi Dumitru Popa, din cauza condiţiilor politice impuse de comunişti Bisericii din ţară au părăsit legătura tradiţională cu Biserica-mamă şi au intrat sub oblăduirea spirituală a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Între clericii aflaţi în străinătate după război se afla şi un ierarh român. Este vorba de Visarion Puiu, fostul episcop de Argeş (1921-1923). O personalitate foarte activă, voluntară, care n-a acceptat compromisuri, iar atunci când lucrurile n-au mers aşa cum şi le-a dorit, a demisionat. Procesul de înfiinţare a mitropoliei a fost împlinit de Sfântul Sinod, în şedinţa sa din 22-23 martie 1994, când "a hotărât ca jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală să se exercite asupra parohiilor ortodoxe române din Germania, Austria, Luxemburg, Suedia, Norvegia, Finlanda şi Danemarca". În urma acestei hotărâri sinodale putem vorbi de existenţa mitropoliei şi abia după acest act Patriarhia va anunţa pe mitropolitul Augoustinos, cât şi pe cele două mari Biserici din Germania terminarea procesului de organizare a mitropoliei şi prin aceasta începuturile ei practice. În acest fel este respectată atât eclesiologia ortodoxă, cât şi canoanele Bisericii noastre. În acest fel, noua mitropolie este aşezată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe vechea structură bisericească a Patriarhiei, de la care primeşte continuitate şi vechime, fiind în fond, conform canoanelor ortodoxe, o dezvoltare firească a unei mai vechi structuri din Europa Centrală şi Occidentală. Prin hotărârea Adunării Eparhiale din 2003, Mitropolia Ortodoxă Română adopta titulatura de Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord. La 5 iunie 1994, Înalt Preasfinţitul Serafim a fost instalat la München ca Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală în prezenţa autorităţilor de stat şi bisericeşti din Bavaria. Centrul Eparhial din Nürnberg Activitatea mitropoliei a început în condiţii materiale modeste. Pe lângă ajutorul primit din partea parohiilor, activitatea Înalt Preasfinţitului este susţinută de Biserica Romano-Catolică, care, prin Institutul pentru Bisericile Orientale din Regensburg, îi oferă spre slujire Biserica Evanghelică care, în câteva rânduri, a subvenţionat dotarea biroului şi deplasările pastorale ale mitropolitului român. În scurt timp de la instalarea Înalt Preasfinţiei Sale s-au înmulţit parohiile şi filiile din eparhie, acestea ajungând astăzi la 53 de comunităţi ale Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Începând cu anul 2001, sediul mitropoliei s-a mutat din Stockholm-Suedia la Nürnberg - Germania, unde a fost cumpărată Biserica Evanghelică "Epiphaniaskirche", împreună cu două corpuri de clădiri, monumente istorice, care după amenajare au devenit Centrul Eparhial, adăpost pentru Mănăstirea "Sf. Martiri Brâncoveni" şi pentru Şcoala de pictură bisericească. Tot aici îşi are sediul Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania. La biserică au fost necesare lucrări fundamentale, vechea clădire fiind mărită şi de asemenea înzestrată, după tradiţie, cu o cupolă. Astăzi, prin pictura în tehnica fresco, realizată de pictorul Grigorie Popescu din Bucureşti, biserica a devenit un punct turistic de atracţie al oraşului. În curtea bisericii a fost construită o sală de întruniri cu o capacitate de 200 de locuri. Cheltuielile de cumpărare şi restaurare au fost suportate de credincioşii eparhiei, la care s-a adăugat sprijinul venit din partea Patriarhiei, precum şi cel al Bisericilor Evanghelică şi Catolică din Germania. Tot aici este adăpostit biroul şi Parohia ortodoxă română "Sf. Dimitrie" din Nürnberg, precum şi vieţuitorii Mănăstirii "Sf. Martiri Brâncoveni". Cu ocazia primei vizite la Nürnberg, la 11 mai 2003, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de atunci, patriarhul Teoctist, a hirotonit întru Episcop-vicar, pe seama mitropoliei, pe arhimandritul Sofian Pătrunjel, cu titlul de "Braşoveanul", care de la 1 decembrie 2004 îşi are sediul la München, unde funcţionează Capela "Sf. Siluan" şi un centru bisericesc. Preasfinţitul Episcop, pe lângă activitatea pastorală din München şi din cadrul arhiepiscopiei, se ocupă, în mod special, de activităţile cu tinerii şi, începând cu anul 2009, conduce lucrările unui proiect ce are în vedere construirea unui complex bisericesc compus dintr-o biserică românească şi un centru spiritual. Sfântul Sinod a hotărât ca jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală să se exercite asupra parohiilor ortodoxe române din Germania, Austria, Luxemburg, Suedia, Norvegia, Finlanda şi Danemarca." Şedinţa sinodală din 22-23 martie 1994