Prima istorie a pelerinajelor româneşti
Prima lucrare de istoriografie despre pelerinajele românilor la Locurile Sfinte va fi prezentată mâine, 4 noiembrie, la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, în cadrul colocviului de susţinere a tezei de doctorat realizată de părintele Cristinel Trandafir, sub coordonarea profesorului Tudor Teoteoi. Lucrarea este intitulată "Pelerini şi pelerinaje româneşti la Locurile Sfinte în secolele XVIII-XX" şi oferă publicului larg informaţii inedite culese din manuscrise provenite din bibliotecile Academiei Române, a Sfântului Sinod sau a unor mănăstiri româneşti şi greceşti, cum ar fi Mănăstirea Prodromul din Sfântul Munte Athos. Alături de corpusul lucrării, vor fi prezentate în anexe mai multe reproduceri după manuscrise, facsimile, xilogravuri, hărţi, fotografii, semnături ale unor personalităţi române aflate în pelerinaj la Sfintele Locuri, care vor completa expunerea lucrării.
Lucrarea "Pelerini şi pelerinaje româneşti la Locurile Sfinte în secolele XVIII-XX" este rezultatul unei documentări temeinice, dar şi al unei ample cercetări pe teren efectuată de părintele Cristinel Trandafir, în timpul celor aproape zece ani de activitate în cadrul Centrului de Pelerinaj "Sfântul Ap. Pavel" al Patriarhiei Române. "Tema lucrării umple un gol în istoriografia românească de specialitate, ţinând cont că până în prezent nu există nici o lucrare istorică, care să inventarieze pelerinajele româneşti la Locurile Sfinte din Israelul de azi, Sinai, Sfântul Munte Athos sau procesiuni-pelerinaj la locurile sfinte din Ţările Române. Având în vedere dezvoltarea fenomenului pelerinajelor în România, în ultimii ani, mai ales prin centrele de pelerinaje ale Patriarhiei Române şi în comparaţie cu mediul istoriografic occidental, unde se găsesc adevărate manuale de pelerinaj şi de procesiuni, lucrarea aduce cititorului informaţii valoroase despre fenomenul pelerinajelor româneşti din trecut", ne-a declarat părintele drd. Cristinel Trandafir. Evenimentul se va desfăşura mâine de la ora 10:00, în Sala Consilium a Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. (Gheorghe-Cristian Popa)