Prima mănăstire românească în Scoţia
Fundaţia „Biserica Ortodoxă Română din Scoţia“ depune în prezent mari eforturi pentru restaurarea Bisericii „Sfântul Ninian“ de pe insula Mull, care va deveni prima mănăstire românească din Scoţia.
Lăcaşul de cult a fost donat în anul 2011 românilor ortodocşi care s-au angajat să-l renoveze şi să construiască un corp de chilii. În prezent, mănăstirea este în curs de formare, însă la biserica din incinta acesteia se oficiază deja slujbe cu ocazia hramului, dar şi cu ocazia pelerinajelor organizate de comunităţile româneşti din Scoţia. Lucrările de restaurare şi construcţie sunt coordonate de părintele Marcel Oprişan, parohul Parohiei ortodoxe române „Întâmpinarea Domnului“ din Glasgow, şi de pr. Ioan Florescu de la aceeaşi parohie, cu sprijinul directorului companiei Norrie Toch Studios Ltd, Vasile Toch. „În momentul de faţă, Mănăstirea «Sfântul Ninian» de pe insula Mull nu are vieţuitori; acolo este doar biserica, dar va fi o mănăstire, deoarece nu există populaţie pe insulă decât foarte puţină. Biserica de acolo ne-a fost donată de nişte călugări benedictini în mai 2011. Întrucât în Scoţia toate bisericile sunt înregistrate ca fundaţii, noi suntem înregistraţi ca Fundaţia «Biserica Ortodoxă Română din Scoţia», dar, desigur, noi aparţinem canonic şi juridic de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale cu sediul la Paris“, ne-a declarat părintele Marcel Oprişan. Consulul României la Edinburgh, Mihai Delcea, a declarat la TVR Info că biserica în jurul căreia se va clădi mănăstirea este prima proprietate dobândită de Biserica Ortodoxă Română din Marea Britanie, deci nu numai din Scoţia. Se va reuşi să se construiască această mănăstire, prin efortul credincioşilor, dar se speră că şi prin unele ajutoare venite din România. Biserica „Sfântul Ninian“ de pe insula Mull, a doua ca mărime în Arhipelagul Hebridelor Interioare, a fost construită în 1755, la marginea satului Kilninian, probabil pe ruinele unui lăcaş de cult medieval, dar rădăcinile ei par să coboare în istorie până în vremurile creştinismului timpuriu.
Mănăstirea de pe insula Mull alături de Parohia Glasgow, care deserveşte şi comunităţile din Edinburgh, Dumfries şi Pitlochry, şi de Parohia Aberdeen, care deserveşte şi comunităţile din Inverness şi Dundee, sunt înregistrate, la iniţiativa pr. Marcel Oprişan, ca asociaţie, deoarece în Scoţia toate bisericile sunt înregistrate ca fundaţii sau organizaţii nonprofit. Demersurile s-au făcut încă din februarie 2011, iar înregistrarea ca Fundaţia „Biserica Ortodoxă Română din Scoţia“ s-a făcut la 1 iunie de către Charity Comission din Scoţia.