Prima zi a anului la Catedrala Patriarhală
În prima zi a Anului Nou civil, pe 1 ianuarie, Biserica Ortodoxă a sărbătorit Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Cu acest prilej, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Preasfinţiţii Episcopi-vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
După citirea Sfintei Evanghelii, de la Luca, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a arătat legătura duhovnicească dintre toate cele trei sărbători consemnate la 1 ianuarie: Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului; Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi Anul Nou. „Aceste trei sărbători au o legătură duhovnicească între ele, care se vede prin cuvintele Evangheliei şi care se referă atât la Tăierea împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos, la vârsta de 8 zile, cât şi la un moment deosebit din viaţa Copilului Iisus, şi anume rămânerea în Templul din Ierusalim la vârsta de 12 ani, pe când făcea un pelerinaj după tradiţia iudaică, împreună cu Iosif, tatăl său adoptiv, şi cu Maica Sa, Fecioara Maria. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Această creştere duhovnicească în timp, deodată cu creşterea biologică, este lumina care leagă între ele cele trei sărbători, deoarece toate trei se referă la sfinţirea în timp, unirea omului cu Dumnezeu în timp, în istorie, ca pregătire pentru viaţa veşnică, astfel încât timpul este o scară duhovnicească de apropiere de Dumnezeu, de răspuns dat Lui din partea oamenilor, ca recunoştinţă şi înţelegere a iubirii Lui mult milostive, atotputernice şi smerite faţă de oameni“, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh.
Preafericirea Sa a explicat de asemenea că Tăierea împrejur a Domnului înseamnă existenţa reală a trupului Domnului Iisus Hristos şi totodată fiind şi o prefigurare a Tainei Sfântului Botez: „Ca orice copil care se naşte din femeie, şi trupul Lui este unul concret, real, nu unul închipuit sau aparent, cum susţineau unele erezii. Mântuitorul Iisus Hristos fiind Fiul Cel veşnic al Tatălui Ceresc, Cuvântul cel nevăzut şi necuprins, devine văzut, El Cel veşnic devine temporal, intră în timp din iubire pentru oameni şi din dorinţa de a îndumnezei trupul omenesc şi lumea întreagă cea văzută. Deci, Tăierea împrejur a Domnului arată, în primul rând, realitatea concretă a întrupării Fiului lui Dumnezeu, iar în al doilea rând, se vede că El S-a născut din femeie şi sub Lege şi aceasta însemna respectarea Legii. Tăierea împrejur a Mântuitorului este pregătire pentru tăierea împrejur după Duh, adică pregătire pentru Taina Botezului. Această tăiere împrejur după trup însemna că o parte din trup era lepădată şi aceasta era un semn de renunţare la sine, la egoism, în favoarea comuniunii cu Dumnezeu. În Botez această relaţie se înduhovniceşte şi tăierea împrejur pe care o aduce Botezul este lepădarea de păcat, de gânduri păcătoase, de pofte păcătoase şi de fapte păcătoase şi lepădare de duhul răutăţii. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune că tăierea împrejur duhovnicească, aceasta a Botezului, este nefăcută de mână, adică de mână de om, ci este lucrată de Duhul Sfânt, în toată fiinţa omului, ca eliberare de păcat şi unire cu Hristos“.
În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că înţelepciunea lui Iisus la 12 ani era atât de matură, atât de înaintată, încât uimea pe cei mai înţelepţi învăţaţi ai Legii. „La vârsta de 12 ani, Copilul Iisus este conştient de identitatea Sa adevărată, că nu este un simplu copil, ci este Dumnezeu-Copilul, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, devenit Om, dar care nu creşte doar cu vârsta, ci şi cu înţelepciunea şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. A crescut mai întâi cu înţelepciunea, timpul duhovnicesc a devansat timpul biologic, creşterea spirituală a fost mult mai rapidă decât creşterea trupească. Evanghelia mai adaugă: Copilul creştea cu harul, adică se sfinţea prin harul lui Dumnezeu natura Lui umană. Prin aceasta, Evanghelia ne arată că atunci când vorbim despre timp, cum este Anul Nou, trebuie să ne gândim nu numai cât am crescut trupeşte, ci cât am crescut duhovniceşte. Vârsta creşterii duhovniceşti nu este identică întotdeauna cu creşterea biologică. Trebuie să ne străduim toţi creştinii, indiferent de vârstă, să creştem cu înţelepciunea şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, să creştem în sfinţenie, să creştem în relaţia noastră de comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune, prin înţelepciunea care vine din Sfintele Scripturi şi din vieţile sfinţilor, adică să creştem şi prin săvârşirea faptelor bune“, a mai spus Întâistătătorul Bisericii noastre.
De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a vorbit celor prezenţi şi despre viaţa şi virtuţile Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. „Un om care a împlinit această creştere în înţelepciune şi în fapte bune într-un mod pilduitor a fost Sfântul Vasile cel Mare, care s-a născut în 330 şi a murit în 379. A fost episcop timp de 9 ani, însă în acest timp a realizat atâtea lucruri în favoarea Bisericii, cât cineva care ar fi trăit 90 de ani, dar ar fi lucrat mai lent. Era cel mai mare postitor şi rugător din eparhia sa. Mânca o dată pe zi, slujea Sfânta Liturghie de 4 ori pe săptămână şi era cel mai milostiv dintre toţi oamenii din Capadocia. A construit cu banii moşteniţi din averea părinţilor un cartier întreg în Cezareea Capadociei pentru cei aflaţi în nevoi. Acest ansamblu de instituţii filantropice şi culturale a fost numit apoi „Vasiliada“ şi a devenit modelul întregii opere filantropice sau de caritate a întregului creştinism, atât Răsăritean, cât şi Apusean. Atât Răsăritul, cât şi Apusul s-au inspirat din modelul său de a traduce Evanghelia iubirii lui Hristos nu în milostenie episodică şi spontană, ci în milostenie sistematică şi constantă, adică instituţională, prin aşezăminte stabile care ajută pe cei săraci, bolnavi, orfani, necăjiţi sau însinguraţi“, a spus Preafericirea Sa.
În încheiere, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că începutul unui nou an este un bun prilej de bilanţ al faptelor noastre, dar şi de manifestare a recunoştinţei faţă de toţi cei din jurul nostru: „Anul Nou este prilej de a pune început nou în viaţa noastră. Când facem evaluarea vieţii noastre trecute, nu trebuie să facem un bilanţ doar a ceea ce a fost bine, ca să ne lăudăm, ci să facem şi bilanţul faptelor pe care noi nu le-am săvârşit după voia lui Dumnezeu, ci împotriva voii Lui. Această percepere a Anului Nou ca început nou, ca o treaptă de creştere duhovnicească, ne ajută să iubim mai mult pe Dumnezeu, Biserica Lui să o ajutăm mai mult, familia creştină săracă să fie ajutată mai mult, să ajutăm mai mult pe cei ce ne-au ajutat iar acum au nevoie de ajutorul nostru şi să ajutăm pe cei neajutoraţi“, a spus Preafericirea Sa.
În cadrul slujbei de la Catedrala Patriarhală, diaconul Dumitru Ojog a fost hirotesit arhidiacon. Credincioşii prezenţi în această zi de sărbătoare la Catedrala Patriarhală s-au închinat la un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.