Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri O inițiativă născută din suferință și curaj: fără jocuri de noroc în oraşul Botoşani

O inițiativă născută din suferință și curaj: fără jocuri de noroc în oraşul Botoşani

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Un articol de: Oana Nistor - 11 Mai 2026

Jocurile de noroc, devenite o prezenţă constantă şi agresivă în oraşele şi chiar satele României, nu reprezintă doar o problemă socială, ci sunt o rană adâncă pe trupul spiritual al comunităților. În unele zone din ţară, situația este cu atât mai dureroasă cu cât multe familii trăiesc la limita sărăciei, iar mirajul unui câştig uşor şi rapid speculează vulnerabilităţile existente şi prin amplasarea strategică a aparatelor de tip „slot‑machine” (păcănele) și a caselor de pariuri. Campania „Viața sănătoasă” a pornit chiar din inima comunității, inițiativa fiind depusă la Primăria municipiului Botoșani de către un grup de zece voluntari cu o conștiință civică trează, printre aceștia numărându‑se și beneficiari ai centrului, persoane care au cunoscut întunericul dependenței, dar care acum, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin consiliere, se află pe drumul vindecării.

La Centrul de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfântul Apostol Andrei” din Botoșani, zilnic caută ajutor chipuri brăzdate de deznădejde, tineri cu viitorul compromis, părinți care își pierd locuințele și soți care recurg la gesturi disperate din cauza datoriilor acumulate la bănci şi cămătari. Astfel că inițiativa cetățenească „Viața sănătoasă”, de strângere de semnături pentru interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Botoşani, a venit în mod firesc ca o prelungire a purtării de grijă faţă de semeni.

„Din dragoste față de semeni, am ales să ne alăturăm și să sprijinim cu toată tăria demersul civic «Viața sănătoasă», o chemare la responsabilitate și la protejarea familiilor noastre. Iniţiativa se bucură de înalta binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Biserica susținând activ și hotărât strigătul de durere al mamelor, soțiilor și copiilor care suferă din cauza acestui viciu devastator. Noi, centrul, alături de Biserică, ne‑am asumat datoria morală de a‑i susține pe acești voluntari și de a aminti edililor că sănătatea sufletească şi bunăstarea oamenilor trebuie să primeze”, ne‑a declarat pr. Andrei Manolea, director al Centrului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfântul Apostol Andrei”, Botoșani.

Campania de strângere de semnături a debutat sâmbătă, 9 mai, și este un răspuns direct la o decizie crucială ce urmează a fi luată miercuri, 13 mai, în cadrul ședinței de Consiliu local, când se va supune la vot o hotărâre prin care primarul și majoritatea consilierilor locali doresc să mențină sălile de jocuri de noroc pe raza municipiului.

Pentru a prinde forță juridică, proiectul depus de cei zece voluntari avea nevoie de un prag minim de 5.000 de semnături, reprezentând 5% din populația municipiului Botoșani. Echipa centrului s‑a mobilizat exemplar pentru a susține această cauză, alături de neobositul părinte‑director Manolea, implicându‑se trup şi suflet domnul inginer Andrei Bucșă, coordonatorul de program din cadrul centrului, și doamna Mihaela Țibuleac, secretara instituției, miile de botoșăneni care au semnat deja arătând că societatea civilă şi Biserica sunt unite în această luptă.

„Răspunsul botoșănenilor a fost unul grăitor: cu mare bucurie, vă aducem la cunoștință că pragul de 5.000 de semnături a fost atins în doar două zile. Deși am depășit numărul necesar, sprijinul nostru pentru campanie va continua cu aceeași intensitate până marți, 12 mai, pentru a arăta primarului și consilierilor locali voința reală și de neclintit a cetățenilor. Iar miercuri, 13 mai, consilierii locali din Botoșani vor avea în fața lor o alegere fundamentală: între a proteja un mediu care generează suferință și o viaţă sănătoasă pentru cetățenii pe care îi reprezintă. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să le lumineze mintea și inima celor care au putere de decizie pentru a înțelege că nici o sumă adusă la bugetul local nu poate compensa lacrimile unei familii distruse”, a încheiat pr. Manolea.

Dependenţa de jocurile de noroc este considerată de specialiști una dintre cele mai severe forme de adicţie psihologică, având o rată alarmantă de suicid. Printre consecinţele acesteia se numără nu doar falimentul personal şi ruinarea familiei jucătorului, ci şi afecţiuni precum depresie şi anxietate severă. Din punct de vedere spiritual, potrivit pr. Andrei Manolea, jocurile de noroc cultivă patima lăcomiei și îndepărtează omul de Dumnezeu, înlocuind munca cinstită cu o iluzie toxică.

Citeşte mai multe despre:   jocuri de noroc