Consumul de droguri este un flagel care a atins și populaţia din România. Strategiile antidrog vizează trei direcții: drogurile, persoana consumatoare sau care livrează și mediul care favorizează consumul.
Consumul de droguri este un flagel care a atins și populaţia din România. Strategiile antidrog vizează trei direcții: drogurile, persoana consumatoare sau care livrează și mediul care favorizează consumul.
Drogurile au schimbat de-a lungul istoriei fața lumii. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au căutat, cu mijloace felurite, să părăsească sau să combată realitatea directă, starea timpului și a vieții lor. În
Chiar dacă jocurile video sunt percepute ca fiind un mod de relaxare, mulți dintre cei pasionați nu conștientizează problemele fizice cu care se pot confrunta, din cauza timpului prelungit în fața ecranului. Pe l
Asociaţia „Familia Românească” a organizat, recent, la Bucureşti, prima conferinţă de anul acesta sub titlul „Copilul, dar nepreţuit”. La eveniment au participat specialişti antidrog, teologi, psihologi
Pe parcursul ultimelor trei luni, Federația Filantropia a Patriarhiei Române a derulat o campanie de prevenire și combatere a dependenței digitale în rândul copiilor și adolescenților din sectorul 2 al
Perioada Postului Nașterii Domnului oferă prilejul necesar de a ne apropia de înțelesurile Întrupării Domnului ca eveniment marcant în istoria mântuirii lumii. Tendința de distanțare a oamenilor față de
5 ani, 4 luni şi 2 zile de abstinenţă şi numărătoarea lui Andrei continuă. Atât a trecut de când tânărul a acceptat că sunt lucruri pe care nu le poate schimba de unul singur. 5 ani, 4 luni şi 2 zile de
Dependența de jocurile de noroc (pariuri sportive, ruletă, pocher şi mult mai cunoscutele păcănele) se instalează foarte repede şi aproape pe nesimţite. Totul începe cu dorinţa de a câștiga bani rapid și fă
Folosesc fiecare moment liber pe care îl am pentru a-mi verifica telefonul, a citi un articol, a termina o carte sau a aşterne vreo idee pe care să o dezvolt mai târziu. În rarele momente în care îmi ridic ochii
„Uneori, dependența ia forme care pot induce în eroare. Pot fi sportul, călătoriile, munca, mâncarea sănătoasă, meditația, lecturile de dezvoltare personală sau timpul petrecut pe YouTube
Teologul francez Jean Claude Larchet este bine cunoscut publicului iubitor de carte religioasă din România prin numeroase traduceri ale operelor sale în limba română, între care și volumul „Captivi în
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că în maximum 6 luni se va deschide un centru integrat socio-medical dedicat persoanelor dependente de droguri. „Aceste persoane vor fi tratate de
Adolescenţii care petrec o oră suplimentară în fiecare zi navigând pe internet, privind la televizor sau jucându-se pe computer obţin la examene note mai mici cu până la două puncte faţă de cele primite de co
Trăim într-o lume a dependenţelor de tot felul. Gândim, simţim şi chiar visăm în funcţie de ceea ce suntem dependenţi. Cât priveşte voinţa omului, în cazul dependenţei, aceasta
Adolescenţii români petrec, în medie, şapte ore pe zi uitându-se la televizor, ascultând radio, navigând pe internet sau dedicându-se jocurilor video, rezultă din studiul
Dependenţa este una dintre acele condiţii medicale în care pacientul poate să nu fie conştient că ceva este în neregulă cu el. Putem deduce existenţa dependenţei observând comportamentul iraţional. De
Dependenţa este o boală cerebrală cronică, nu doar o problemă comportamentală anunţată printr-o serie de simptome precum nevoia acută de anumite substanţe şi schimbări ale stării de dispoziţie, arată
Una dintre cele mai la modă dependenţe este cea de aprobarea celorlalţi. Învăţată încă din copilărie ca modalitate de supravieţuire în lumea "celor mari", această adicţie ne face să ne luăm tot felul de
Încă din copilărie, oamenii caută bucuria şi, totuşi, nu de puţine ori ar putea observa, la o analiză atentă, că au nevoie de un anumit grad de disconfort pentru a-şi menţine un echilibru interior.
A readuce în lumea normalului o persoană care a căzut în mirajul drogurilor este, în cele mai multe cazuri, o muncă lungă şi istovitoare. Dependenţa fiziologică se rezolvă rapid, însă lucrul cel mai greu de
În sensul în care îl folosim astăzi, conceptul drog se referă la orice tip de substanţă naturală, sintetizată chimic sau combinaţie de substanţe chimice, care este introdusă în mod voit, deliberat, în