Vindecarea de adicţii începe cu acceptarea adevărului

Mai întâi este tăcerea - în amintirea celor care au murit sau au suferit din cauza jocurilor de noroc -, iar apoi, unul câte unul, oamenii își rostesc numele și își mărturisesc rana: „Salut! Sunt Victor* şi sunt dependent de jocuri de noroc”. Fac asta nu pentru a fi judecați, ci pentru a rămâne vii într-o lume în care adicţiile sunt tot mai prezente şi mai risipitoare de vieţi. La Convenția aniversară a grupurilor „Minune” din Botoșani și „Viața fără joc” din Iași, desfășurată la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, s-a vorbit despre căderi, pierderi și vindecare. Mărturiile celor aflați în recuperare au arătat că vindecarea începe prin recunoașterea neputinței, se hrănește din sprijinul familiei şi comunității și își găsește puterea în credință și speranță.

„Salut! Sunt Andrei* şi sunt dependent de jocuri de noroc, în abstinenţă şi recuperare de 9 ani şi 25 de zile. Mă bucur să fim din nou împreună”, se aude dinspre prezidiu o voce gravă, dar împăcată. Răspunsul vine ca un ecou, într-un singur glas: „Salut, Andrei!” Microfonul trece apoi din mână în mână, iar fiecare participant îşi rosteşte numele şi îşi mărturiseşte, cu aceeaşi simplitate şi sinceritate, drumul parcurs. Se schimbă doar numărul anilor, al lunilor ori al zilelor de abstinenţă.

Între aceşti oameni nu mai este loc pentru aparenţe. Fiecare îşi aşază înaintea celorlalţi propria neputinţă, dar şi nădejdea că vindecarea este posibilă. Rostirea numelui şi recunoaşterea dependenţei nu sunt simple formule de început, ci un exerciţiu de mărturisire a adevărului şi de smerenie, prin care îşi reafirmă, la fiecare întâlnire, hotărârea de a rămâne pe calea recuperării. Aproape toţi îşi încheie mărturisirea cu un cuvânt de recunoştinţă către Dumnezeu, pe care Îl numesc „izvorul puterii” de a merge mai departe. „Aici nu ne judecă nimeni. La acest moment, doar aici sunt cu adevărat eu, deoarece sunt la început de drum, nu am nici doi ani de recuperare, iar deocamdată nu simt un sprijin real în familie, sunt eu cu mine şi cu Dumnezeu. Atunci când chinuit de patimă, nu mai puteam, Dumnezeu era acolo lângă mine şi mă menţinea pe drumul bun”, spune Victor, un bărbat care tânjeşte după înţelegerea soţiei.

PS Părinte Nichifor Botoşăneanul s-a rugat împreună cu dependenţii de jocuri de noroc

Grupurile jucătorilor anonimi „Minune” din Botoșani și „Viața fără joc” din Iași s-au reunit la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț pentru o convenție aniversară ce a marcat împlinirea a 5 ani, respectiv 3 ani de la înființare. În cadrul evenimentului au fost organizate ateliere şi sesiuni deschise, cu diferite tematici: „Împreună în siguranță. Comunicarea asertivă și atașamentul securizant”; „Între iubire și speranță... Povestea unei familii”; „Iertarea sau despre cum să ne reclădim căminul”. Ca de fiecare dată, participanţii au fost sprijiniţi în demersul lor de consilieri în adicții, psihoterapeuți, preoți, psihologi și medici.

La convenţia aniversară,  într-una dintre zile, a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care s-a rugat împreună cu participanţii la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, pe care a săvârşit-o, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Biserica „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi”. A urmat o sesiune de întrebări, în care PS Părinte Nichifor a adus mângâiere şi întărire participanţilor (mulţi dintre ei cu studii superioare, cu locuri de muncă stabile în diverse domenii, cu familii şi copii), răspunzând cu multă răbdare şi blândeţe fiecăruia în parte şi împărtăşindu-le chiar din experienţele sale de viaţă.

„Recunoștința celui care a scăpat dintr-o patimă poate fi experimentată şi prin a deveni un exemplu că da, se poate, aşa cum o faceţi şi dumneavoastră, cei prezenţi în această sală. Fiecare zi este o luptă, însă, în ciuda tuturor greutăților, trebuie să ne facem timp, iar dacă nu-l avem, să-l „şterpelim”, ca să citim o rugăciune, un acatist, un psalm. (…) Întotdeauna să începeți cu pași mici, nu vă gândiți că veți deveni brusc făcători de minuni. La prima cădere, la prima poticnire nu trebuie să ne descurajăm, trebuie să ne ridicăm de jos şi să încercăm din nou. Gândiţi-vă că mulți au putut să facă asta, iar dacă alţii au făcut-o, şi dumneavoastră puteţi”, le-a transmis celor prezenţi Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul.

Prezenţa ierarhului în mijlocul participanţilor la convenţia aniversară a reiterat angajamentul pastoral pe care Patriarhia Română l-a reafirmat recent de a sprijini persoanele aflate în dificultate, „prin consiliere spirituală, îndrumare și solidaritate comunitară, îndemnând la redescoperirea valorilor unei vieți echilibrate și prevenirea adicțiilor” și militând pentru „importanța cultivării unei existențe întemeiate pe credință, muncă și ajutorarea aproapelui, ca fundamente perene ale unei societăți sănătoase și echilibrate”.

Pr. Andrei Manolea, director al Centrului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfântul Apostol Andrei” din Botoșani, le-a vorbit participanţilor despre iertare şi despre cât este aceasta de importantă în reclădirea căminului afectat de diferite dependenţe. Părintele, consilier în adicţii, i-a îndemnat să aibă răbdare atât cu ei înşişi, cât şi cu familiile lor, să petreacă timp de calitate cu copiii şi soţiile lor.

Procesul de recuperare în 12 paşi

Comunitatea formată în jurul celor două grupuri de jucători anonimi se ghidează în procesul de recuperare după planul celor 12 paşi, iar prezentarea fiecăruia din debutul întâlnirilor este completată de rugăciunea de seninătate: „Doamne, dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba/ Curajul să schimb ceea ce pot/ Şi înţelepciunea să le deosebesc...” (n.a. - pentru a participa la întâlnirile de grup nu este necesară o anumită apartenenţă religioasă, ci, în funcţie de propriile convingeri, jucătorul Îl percepe pe Dumnezeu ca pe o putere superioară, indiferent de numele cu care Îl identifică).

De la Andrei Bucşă am aflat că în procesul de recuperare, sinceritatea, deschiderea şi disponibilitatea sunt elementele cheie, definitorii chiar, pentru ca jucătorii să poată ajunge, într-un final, să vadă acea lumină de la capătul tunelului. Un tunel întunecat de-a lungul căruia furcile caudine i-au perpelit la foc mic, dar continuu, pe cei care au căzut pradă gândului că, dacă vor juca o dată, de două ori, din curiozitate, pentru distracţie sau din dorinţa de a câştiga uşor nişte bani, „nu are ce să se întâmple rău”. Doar că răul îmbracă multe forme, se transformă şi se cuibăreşte în mintea omului pe nesimţite, transformându-l şi făcându-l neputincios. Omul îşi pierde încrederea de sine, se izolează şi devine subjugat de mirajul câştigului, devine dependent de dopamina cu care este „îmbătat” şi care în final îl poartă prin cele mai tenebroase unghere ale existenţei umane.

Aflaţi în abstinenţă şi recuperare, scopul jucătorilor este ca, în ciuda tuturor obstacolelor, provocărilor, neliniştilor şi frământărilor, să încerce din răsputeri să nu mai joace. „Nu ştiu ce voi face mâine, sincer, nu ştiu dacă mâine voi juca, însă ceea ce ştiu e că astăzi sunt fericit că sunt în abstinenţă, sunt fericit că sunt aici. Iar pentru lucrul acesta sunt recunoscător în primul rând lui Dumnezeu, soţiei, familiei mele şi părintelui duhovnic”, spune Daniel.    

„Bună, sunt Victoria şi sunt codependentă”

Dependența de jocuri de noroc nu afectează doar persoana care joacă, ci întreaga familie, fiind considerată de specialiști o boală complexă, cu implicații biologice, psihologice, sociale și spirituale. De aceea, și cei apropiați au nevoie de sprijin și de un proces propriu de vindecare. Pentru rudele și prietenii jucătorilor există grupuri dedicate, în care participanții își împărtășesc experiențele, învață să înțeleagă mecanismele dependenței și primesc îndrumare. Specialiștii îi încurajează să participe la aceste întâlniri și, atunci când este necesar, să urmeze programul destinat codependenților. În felul acesta, își pot regăsi echilibrul și pot deveni un sprijin real pentru cei dragi aflați pe drumul anevoios al recuperării.

„Bună, sunt Victoria şi sunt codependentă şi sunt recunoscătoare pentru că mă aflu aici, pentru că existaţi. Nu credeam că mă va afecta în vreun fel faptul că mai pune şi el câte un bilet, că se relaxează şi el uneori cu băieţii la cazino. Mai ales că la început nu o făcea pe banii mei. Doar că m-am înşelat. Jocurile nu au adus nimic bun în familia noastră, doar suferinţă. Dincolo de banii pierduţi, l-am pierdut pe el, iar el s-a pierdut pe sine. Nu ştiu cât la sută din durerea pe care am purtat-o în toţi aceşti ani o pot descrie în cuvinte”, a spus Victoria, care a subliniat însă că bucuria de a-şi recăpăta soţul reuşeşte să depăşească suferinţa; o suferinţă care i-a deschis ochii cu privire la lucrurile cu adevărat importante în viaţă. „Trăim în prezent şi dăm slavă lui Dumnezeu că trăim, deoarece înainte, în timpul dependenţei, nu trăiam cu adevărat”, a punctat aceasta.    

Cu excepția lui Andrei Bucșă, unul dintre organizatorii Convenției aniversare a grupurilor de jucători anonimi „Minune” din Botoșani și „Viața fără joc” din Iași, toate celelalte nume din acest reportaj au fost schimbate pentru a proteja identitatea persoanelor. Întâmplările relatate sunt însă autentice și redau drama trăită de oameni care au cunoscut dependența de jocuri de noroc și anevoiosul drum al recuperării. Doi jucători aflați în abstinență și o codependentă au ales să împărtășească cititorilor Ziarului Lumina calvarul anilor petrecuţi de dependenţi în întunericul sălilor de jocuri cu speranța că mărturiile lor vor fi un semnal de alarmă și un sprijin, mai ales pentru adolescenții și tinerii expuși tentației jocurilor de noroc. Relatările lor, așa cum au fost ele rostite, fără înfrumusețări și fără a ascunde durerea, vor fi publicate într-un număr viitor.