Nevoința aduce puterea lui Dumnezeu în viața ta

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 129-130

„Nevoința Sfântului Părintelui nostru Daniil Sihastrul în chilia de la Putna era aceasta: Ziua și noaptea priveghea cu neîncetată rugăciune și cugetare la cele dum­nezeiești, postind până la asfințitul soarelui. Din chilie nu ieșea deloc toată săptămâna. Mâncarea lui era formată din pesmeți, rădăcini și ierburi, iar lucrul mâinilor sale era împletirea coșurilor de nuiele. Duminica săvârșea Sfânta Liturghie și se împărtășea cu Trupul și Sângele lui Hristos, apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli și pentru cuvânt de folos.

(...) Cuviosul, cu ajutorul lui Hristos și cu puterea Sfintei Cruci, pe toate cursele diavolului le biruia. Pentru aceea, în puțină vreme a dobândit de la Dumnezeu darul lacrimilor, al înaintevederii și al vindecării de boli. Căci izgonea duhurile necurate din oameni numai cu cuvântul și vindeca tot felul de bolnavi. Apoi cunoștea cugetele cele ascunse și spunea multora tainele cele viitoare, căci era plin de darul Duhului Sfânt.

(...) În anul 1451, întâm­plân­du-se moarte năprasnică domnului țării, Bogdan Voievod, fiul său Ștefan cu greu a scăpat de primejdie. Deci, auzind de nevoința și minunile Sfântului Daniil Sihastrul și fiind în grea strâmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfânt la chilia lui. Aici, poposind câteva zile, și-a mărturisit cugetele ­înaintea cuviosului, a primit de la el dezlegare de păcate și multe cuvinte de mângâiere, liniștindu-și sufletul. Apoi marele sihastru l-a binecuvântat, s-a rugat pentru dânsul, i-a prorocit că în curând va fi domn al Moldovei și l-a liberat cu pace.

În primăvara anului 1457, Sfântul Ștefan cel Mare, ajungând pe scaunul Moldovei, s-a încredințat de împlinirea prorociei Sfântului Daniil Sihastrul și de darul lui Dumnezeu care era întru dânsul. Din anul acela, cuviosul i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic și rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui, își mărturisea păcatele, îi cerea cuvânt de folos și nimic nu făcea fără rugăciunea și binecuvântarea lui. Iar cuviosul îl îmbărbăta și îl îndemna să apere țara și creștinătatea de mâinile păgânilor, încredințându-l că, de va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)