Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 382-383 „Schimonahul Nicanor era de loc din Botoșani, rudă a starețului Ilarie din Mănăstirea Neamț.
Smerenia te mântuiește
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 632-633
„Văzându-l episcopul Nicodim, starețul lavrei, l-a întrebat (pe Sf. Cuv. Ioan Iacob):
- De ce ai venit, frate Ilie, la mănăstire?
- Părinte stareț, doresc să mă fac călugăr, să-mi plâng păcatele mele, să mă rog pentru părinții care m-au născut și să laud neîncetat pe Dumnezeu.
- Bun lucru ți-ai ales, frate Ilie. De vei avea smerenie și ascultare și vei iubi rugăciunea, pe toate cele bune le vei săvârși, vei birui cu ușurință ispitele acestei vieți și cu sfinții în cer te vei număra.
- Așa să-mi ajute Bunul Dumnezeu, preasfințite părinte stareț!
- Numai să ai răbdare în toate, să te hrănești din învățăturile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți și să urmezi viața și sfaturile cuvioșilor duhovnici și nevoitori din obștea Mănăstirii Neamț. Vino să te închini la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserică, ocrotitoarea acestui sfânt lăcaș, apoi te încredințez sub ascultarea Părintelui Iov, farmacistul mănăstirii, cel mai duhovnicesc călugăr din obștea noastră. Să-i urmezi după putere viața și sfatul, să nu lipsești de la slujbele bisericii și să faci ascultare la biblioteca mănăstirii. Trei ani a făcut ucenicie rasoforul Ilie la Cuviosul Părinte Iov Burlacu, silindu-se să-i urmeze nevoința aspră, postul, tăcerea, smerenia, sărăcia și neîncetata rugăciune. Iar la bibliotecă a pus în rânduială toate cărțile, a citit multe din învățăturile Sfinților Părinți și dădea bune sfaturi fraților tineri.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)



.jpg)


