Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica O comoară de om

O comoară de om

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 25 Iulie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 640

„În Schitul Țibucani‑Neamț, Părintele Damian (Țâru) s‑a nevoit câțiva ani, având ascultarea de tâmplar. Deși lucra cu multă îndemânare, nu primea niciodată să fie lăudat. Dacă zicea cineva lucrul acesta este foarte bun, se întrista mult în inima sa. Iar dacă zicea lucrul acesta nu este bine făcut, atunci se bucura și îi mulțumea.

Mutându‑se la Mănăstirea Secu pentru mai multă liniște, a zis odată ucenicului său:

– Părinte Nicodim, eu n‑am venit aici pentru Mănăstirea Secu, ci pentru Râpa lui Coroi. Acolo, în adâncul codrilor, aș fi vrut să mă ascund, să nu văd față de om, să vorbesc numai cu Dumnezeu și să mă hrănesc cu ierburile din pustie. Dar pentru că nu am ajuns la măsura aceasta, am ales viața de obște. Însă mă silesc să fac aici ceea ce trebuia să fac acolo.

Alteori iarăși zicea ucenicului său:

– Părintele meu, eu mi‑aș zidi definitiv ușa chiliei. Mi‑aș lăsa doar o mică ferestruie, prin care să vorbesc cu un singur om până la moarte.

– Cu cine să vorbești, Părinte Damian?

– Numai cu duhovnicul.

A zis iarăși bătrânul către ucenicul său:

– Mulți ani am căutat peste tot un povățuitor duhovnicesc, dar n‑am găsit. Atunci am început să citesc Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți. Aici am găsit ceea ce căutam. Cu sfintele cărți mă mângâi toată viața.

– Nu‑i destul pentru călugări să rămână numai la Ceaslov și la Psaltire. Trebuie să citească mereu Sfânta Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți, ca să știe cum să se nevoiască pentru mântuirea lor.

Părintele Damian citea foarte mult noaptea. Pe lângă Cuvintele Sfântului Isaac Sirul și Scara Sfântului Ioan Scărarul, citea Viețile Sfinților și toate cărțile de la strană, ca: Mineiele, Triodul, Penticostarul, Octoihul și altele. Într‑o seară a spus ucenicului său:

– Părinte Nicodim, multă dulceață și înțelepciune am gustat din citirea sfintelor cărți. Acum, chiar de aș vrea, nu mă mai pot despărți de ele.

– Rugăciunea și citirea sunt singura mea mângâiere.”