Sursa vindecărilor

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XLVIII, 4-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 277-278

„Acela care a făcut sufletul a făcut și trupul, Cel ce vindecă (sufletul) cel nemuritor, acela poate să vindece și trupul, bolile și suferințele cele vremelnice. De bună seamă că îmi vei spune acestea: Dumnezeu ne-a dat, pentru a ne îngriji trupul, ierburile pământului și doctoriile; a prevăzut îngrijirile doctorilor de bolile trupului și a dispus ca acest (trup), care este făcut din pământ, să poată fi vindecat cu diferite produse ale pământului. Și eu sunt de acord că așa stau lucrurile. Însă ia aminte și cunoaște în ce fel și cui au fost date aceste (mijloace) și pentru cine le-a rânduit Dumnezeu în marea și nesfârșita lui dragoste de oameni. (Au fost date) atunci când omul a călcat porunca pe care o primise, când a devenit obiect al mâniei, când a fost aruncat, din desfătarea paradisului în această lume, ca într-o captivitate și necinste, sau ca într-o muncă silnică, când a căzut sub stăpânirea întunericului și a rătăcit din cauza patimilor, atunci când a fost supus patimilor și bolilor cărnii el, cel care mai înainte era nepătimitor și scutit de boli. Or, este clar că toți cei născuți din el sunt supuși acelorași patimi. Deci, Dumnezeu a rânduit (toate) acestea pentru cei slabi și necredincioși, pentru că, Bun fiind, n-a voit să nimicească în întregime neamul cel păcătos al oamenilor. El a dat oamenilor din această lume și celor din afară leacuri pentru îngrijirea, vindecarea și reconfortarea trupului și a permis celor ce nu pot să se încreadă întru totul în Dumnezeu să se folosească de ele.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre iubirea față de săraci și despre facerea de bine, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 450

„Iar dacă vrei să auzi și cum tămăduiește pe cel bolnav, atunci ține minte: cine a învățat pe albină să fabrice ceara? Împreună cu ea și mierea? Cine a făcut ca pinul, terebintul și arborele de mastică să picure sucul acela lipicios? Cine a zidit ținutul Inzilor, care-i mama fructelor și bine mirositoare? Cine a sădit măslinul care potolește durerile și oboselile trupești? Cine ne-a dat cunoașterea rădăcinilor și a plantelor, precum și învățătura leacurilor care se găsesc în ele? Cine a recomandat oamenilor doftoria cea dătătoare de sănătate? Cine a scos din pământ izvoarele calde vindecătoare de răceli și de nădușeli și care alungă umflăturile și uscăciunile? S-ar cuveni să spunem împreună cu înțeleptul Baruh: El este Cel care a descoperit toată calea științei și a dat-o lui Iacob, slugii Sale și lui Israel, iubitului Său (Baruh 3, 37). Pentru aceea au fost născocite meșteșugurile care folosesc focul, precum și cele fără de foc, ca și cele care folosesc apa și toate celelalte îndeletniciri nenumărate, pentru ca împlinirea nevoilor vieții să fie deplină. În felul acesta Dumnezeu este Cel dintâi descoperitor al facerii de bine și Dătătorul bogat și plin de mângâieri al tuturor celor de care avem nevoie.

Iar noi, care suntem învățați mereu de Sfânta Scriptură să pășim pe urmele Domnului și Ziditorului nostru, atât cât e cu putință unui muritor, întrucât numai acest lucru fericește și poate birui și moartea, pe toate le adunăm spre bucuria noastră, pe unele rânduindu-le numai pentru viața noastră proprie, iar pe altele le păstrăm pentru moștenitorii noștri. În schimb, n-avem de spus nici un cuvânt pentru cei aflați în nenorociri, nici o grijă față de săraci. Nu te uiți la semenul tău cum aleargă pentru o pâine și cum se înflăcărează după strictul necesar vieții, pe care nu-l are, dar nu te înduri să-i dai de bună voie și nici nu-ți pasă de izbăvirea lui din nevoi, ci-l treci cu vederea ca pe o plantă înfloritoare care se usucă îngrozitor din lipsă de apă. Și faci acest lucru cu tot belșugul bogăției, deși ai putea mângâia pe mulți din prisosul bunătăților tale.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)