Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Campanie de conștientizare privind dependența de ecrane

Campanie de conștientizare privind dependența de ecrane

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 15 Ianuarie 2025

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) derulează, în perioada ianuarie - februarie, la nivel naţional, campania intitulată „Dependenţa de ecrane, noua provocare a erei digitale, cum o gestionăm?”. Campania are sloganul „Mai multă viaţă, mai pu­ţine ecrane!” și se adresează în special copiilor, adolescenţilor şi părinţilor lor, dar şi populaţiei generale, cu scopul de a creşte nivelul de conştientizare asupra acestei dependențe, de a încuraja un stil de viaţă sănătos și de a contribui, astfel, la reducerea apariției unor tulburări mintale sau de comportament.

„Din ce în ce mai multe studii asociază dependenţa de ecrane, în special la tinerii de vârstă şcolară, cu diverse psihopatologii în domeniul dezvoltării. Unele dintre acestea susţin că un comportament repetitiv şi nelimitat de accesare a tehnologiilor digitale online sau offline poate fi asimilat unui consum compulsiv asemănător cu cel de utilizare a diferitelor substanţe, precum drogurile şi alcoolul, şi poate duce la dezvoltarea unei dependenţe”, afirmă specialiştii INSP.

Conform Eurobarometrului privind sănătatea mintală din octombrie 2023, 46% dintre respondenţi s-au confruntat în ultimele 12 luni cu o problemă emoţională sau psihosocială (depresie sau anxietate), iar 89% considerau că promovarea sănătăţii mintale este la fel de importantă precum cea a sănătăţii fizice. Cele mai frecvent diagnosticate boli ale sănătăţii mintale includ depresia, anxietatea generalizată şi tulburările de alimentaţie.

Potrivit Tabloului Sănătăţii Mintale în România din 2023, raport al Consiliului Economic şi Social, afecțiunile mintale cel mai des întâlnite la adulţi sunt tulburările de anxietate și depresia. (C. Z.)

Citeşte mai multe despre:   dependenţa  -   depresie  -   anxietate