În această duminică, de marele praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Buc
Oaspeți din Statele Unite ale Americii în vizită la Patriarhia Română
În ziua de luni, 11 mai 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a primit în vizită, la Palatul Patriarhiei, un grup de 13 studenți de la Universitatea din Pittsburgh, SUA, însoțiți de profesorul Horia M. Dijmărescu, specialist în științe politice în cadrul instituției academice americane. Preasfinția Sa a urat bun-venit oaspeților la Patriarhia Română și a oferit o prezentare concisă a istoriei poporului român și a Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a menționat principalele provocări cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Română în contextul social, politic și economic actual.
La rândul lor, tinerii studenți au adresat întrebări Preasfinției Sale legate de rolul Bisericii Ortodoxe Române în societate, de relația dintre Stat și Biserică, precum și de modul în care valorile creștine ortodoxe sunt promovate în spațiul public. În cadrul dialogului, au fost abordate și teme referitoare la importanța educației, la activitatea social-filantropică desfășurată de Biserica Ortodoxă Română, precum și la contribuția acesteia la păstrarea identității spirituale și culturale a poporului român.
Profesorul Horia M. Dijmărescu și cei 13 studenți americani se află într-o vizită de studiu de patru săptămâni (9 mai - 12 iunie) în țara noastră, pe parcursul căreia vor avea întâlniri cu diferite personalități religioase, politice și culturale din România.
(Sectorul relații creștine, interreligioase și comunități românești externe)



.jpg)
