Primele plăţi către fermieri se fac de la 15 februarie

Data: 09 Ianuarie 2008

▲ Până la sfârşitul lunii ianuarie vor fi finalizate în totalitate controalele în teren, apoi, în a doua jumătate a lunii februarie se vor da banii către fermieri ▲ Banii vor fi acordaţi din bugetul de stat, apoi vor fi decontaţi de la UE ▲ Până pe 31 ianuarie, Comisia Europeană va mai face o misiune finală de audit asupra APIA ▲ România va beneficia, până în 2013, de peste 307 milioane de euro pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării ▲

După aproape un an de zile, când ar fi trebuit ca fermierii români să beneficieze de plăţi de sprijin, abia în luna februarie a acestui an ar putea fi făcute primele plăţi. Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Dan Gherghelaş a anunţat că în această perioadă încă se fac controale, însă, în a doua jumătate a lunii februarie ar putea să fie daţi banii către fermieri. „Estimăm că până în jurul datei de 20 ianuarie vom finaliza toate controalele la fermele care au solicitat plăţi directe pe suprafaţă din fondurile europene şi vom autoriza plăţile. Mijlocul lunii februarie este termenul, cel mai probabil, la care vom demara plata pe suprafaţă“, a precizat Gherghelaş. Potrivit acestuia, în prezent APIA mai are de controlat 6.900 de ferme în teren, atât cele incluse pe Schema de Plăţi pe Suprafaţă (SAPS) , cât şi cele pentru zonele defavorizate, şi încă 4.600 de ferme prin sistemul de teledetecţie. Dan Gherghelaş a precizat că plata integrală a subvenţiilor pe suprafaţă pentru cele 1,25 milioane de ferme va fi finalizată în aproximativ trei luni. Banii vor fi daţi de la buget, apoi vor fi decontaţi de la UE „În prima etapă vom angaja de la bugetul naţional sumele care trebuie plătite fermierilor, iar o dată pe lună, pe baza declaraţiilor de cheltuieli, banii se vor întoarce la buget din fondurile UE, alocate pentru acest an pentru subvenţiile pe suprafaţă“, a spus Gherghelaş. Acesta a precizat ca la sfârşitul lunii februarie va începe şi o campanie de informare pentru depunerea cererilor de plată aferente anului 2008. Campania de depunere a cererilor va demara la 1 martie 2008. Autoritatea Competentă din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a emis în luna decembrie acreditarea finală a celor două agenţii de plăţi responsabile cu gestionarea fondurilor europene, acest lucru influenţând favorabil decizia Comisiei Europene (CE) privind clauza de salvgardare. Potrivit APIA, până pe 31 ianuarie, partea română va trebui să transmită la Bruxelles totalul suprafeţei eligibile pentru stabilirea coeficientului de reducere a suprafeţelor în vederea calculării şi autorizării plăţilor. Un nou audit UE la Agenţia de Plăţi „În perioada 28-31 ianuarie 2008 va avea loc, la APIA, o misiune de audit din partea CE care va verifica modul în care APIA este pregătită pentru demararea plăţilor“, a mai spus Gherghelaş. Prin cele două agenţii responsabile cu gestionarea fondurilor europene vor trece jumătate din sumele primite de România de la UE. Pentru anul 2008, Comisia Europeană ar urma să acorde României ca plăţi directe pentru agricultori 443 de milioane de euro la preţurile curente. Suma ar urma să crească pentru anul 2009 la 533 de milioane de euro, pentru 2010 la 624 de milioane de euro, pentru 2011 la 713 milioane de euro, pentru 2012 la 891 de milioane de euro şi pentru 2013 la 1,069 miliarde de euro. România va primi de la Uniunea Europeană, în perioada 2007-2013, fonduri în valoare de peste 12 miliarde de euro, pe cele două componente, plăţi directe şi dezvoltare rurală. 307 milioane de euro pentru pescuitul românesc România va beneficia, până în 2013, de peste 307 milioane de euro pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării, Comisia Europeană aprobând, în luna decembrie Programul Operaţional pentru Pescuit al României pentru 2007-2013, informează un comunicat al CE. Cheltuiala publică totală eligibilă a programului este de 307,618 milioane de euro, asistenţa Uniunii Europene prin Fondul European de Pescuit (FEP) fiind de 230,714 milioane de euro. Programul se aplică pe întreg teritoriul României, care este desemnat în totalitate de regiune de convergenţă. Potrivit CE, FEP va sprijini România, în calitate de nou stat membru al Uniunii Europene, să dezvolte un sector pescăresc competitiv, modern şi dinamic, bazat pe practicarea unor activităţi de pescuit şi acvacultură durabile, care să ia în considerare şi alte probleme importante, precum mediul înconjurător, cererea consumatorilor şi industria alimentară. Programul contribuie, de asemenea, la creşterea competitivităţii sectorului pescăresc, încurajează crearea de noi locuri de muncă şi promovează dezvoltarea sectorului de acvacultură. (S.D.)