Primele scrisori şi taloane pentru evaluarea sănătăţii populaţiei vor fi trimise pe 10 iulie

Data: 07 Iulie 2007

▲ Programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei României a început în această săptămână ▲ Cetăţenii din România vor beneficia gratuit de o consultaţie unică şi de un set de analize, care să ajute la depistarea unor eventuale afecţiuni ▲ Preşedintele CNAS, dr. Vasile Ciurchea, a precizat că pe 10 iulie vor fi trimise scrisorile şi taloanele pentru persoanele născute în iulie,

urmând ca, între 20 şi 28 iulie, să fie expediate pentru persoanele născute în august, după care programul se va desfăşura normal ▲ În lunile august şi septembrie, vor primi taloanele, prin poştă, toţi cetăţenii, inclusiv cei născuţi în decembrie ▲ Şeful CNAS, dr. Vasile Ciurchea, a opinat că nu crede că vor fi probleme din punctul de vedere al derulării programului, apreciind însă că buna lui desfăşurare depinde în primul rând de seriozitatea medicilor, a laboratoarelor şi a cetăţenilor. El a menţionat că este important dacă medicii tratează cu seriozitate acest lucru sau o vor face doar pentru a primi nişte bani. Din momentul în care cetăţenii vor primi acasă o scrisoare oficială de la Ministerul Sănătăţii, împreună cu două taloane, se vor putea prezenta la medicul de familie la care sunt arondaţi. Cu talonul pe care scrie „MEDIC“, se vor prezenta la consultaţie la medicul de familie în luna în care sunt născuţi. Talonul va rămâne la medicul de familie. Cu cel de-al doilea talon pe care scrie „LABORATOR DE ANALIZE“, fiecare cetăţean se va prezenta la laborator pentru efectuarea analizelor care sunt recomandate de medic. În ceea ce priveşte investigaţiile paraclinice, care pot fi efectuate în cadrul programului, este vorba de aproximativ nouă analize care se stabilesc de medicul de familie în urma examenului clinic. Dacă în urma acestor examene, medicul de familie suspicionează existenţa unei boli, pacientul va fi trimis la medicul specialist, iar persoanele asigurate, care au fost depistate cu probleme de sănătate ce nu pot fi rezolvate de medicul de familie examinator, vor fi trimise de acesta cu bilet la cabinetele de specialitate pentru precizarea diagnosticului şi atitudinii terapeutice. În final, pe baza tuturor acestor informaţii, acelaşi medic de familie va fi cel care va trage concluziile asupra stării de sănătate a pacientului. Este foarte important ca cetăţenii să meargă la medicii de familie, cei care nu au medic de familie pot să se prezinte la cabinetul oricărui medic de familie, la fel vor proceda şi persoanele care nu sunt asigurate. Programul se desfăşoară pe o perioadă de 15 luni şi îşi propune evaluarea stării de sănătate a întregii populaţii a ţării care se află în ţară şi care vine la medicul de familie. Programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei este finanţat integral de Ministerul Sănătăţii Publice. Suma necesară derulării acestui program este de circa 300 milioane de euro şi banii vor fi alocaţi din fondurile proprii ale ministerului. Cetăţenii vor beneficia gratuit de o consultaţie unică şi de un set de analize, care să ajute la depistarea unor eventuale afecţiuni cardiace, hepatice, renale, diabet, anemie etc.. Nu vor face acest control persoanele care în ultimele 30 de zile au efectuat investigaţiile paraclinice menţionate în program, în laboratoare care îndeplinesc condiţiile stabilite de către ordinul Ministerului Sănătăţii, bolnavii cronic cunoscuţi şi dispensarizaţi de medicul de familie, care în ultimele 90 de zile au efectuat investigaţiile paraclinice menţionate în program, în laboratoare care îndeplinesc condiţiile stabilite de ordinul Ministerului Sănătăţii şi copiii de până la trei ani, decât la recomandarea expresă a medicului. Dacă vreo persoană nu a primit talonul şi a trecut ziua sa de naştere, aceasta este rugată să se adreseze medicului de familie. ▲ Scrisoarea pe care o va primi fiecare cetăţean împreună cu taloanele Stimată doamnă/ Stimate domn, Sănătatea dumneavoastră este cea mai importantă! Acesta este fundamentul reformei iniţiate de Ministerul Sănătăţii Publice care caută cele mai bune soluţii pentru a construi un sistem sanitar aproape de pacient. De aceea, este necesar să ştim exact care este starea de sănătate a populaţiei. În acest scop am lansat Programul de evaluare a stării de sănătate a tuturor cetăţenilor României. Programul este GRATUIT pentru oricare cetăţean, indiferent că este asigurat sau nu, indiferent că este sau nu înscris pe lista unui medic de familie. În cadrul acestui program veţi beneficia GRATUIT de o consultaţie la medicul de familie şi în funcţie de rezultatul consultaţiei, de un set de analize pentru depistarea unor eventuale afecţiuni cardiace, hepatice, renale, diabet etc. Plata consultaţiei şi a setului de analize de laborator este suportată integral din bugetul Ministerului Sănătăţii Publice. În situaţia în care medicul de familie decide, pe baza rezultatului analizelor, că există o suspiciune de boală, acesta va recomanda consultul la un medic specialist, dacă faceţi dovada calităţii de asigurat. În funcţie de rezultatul examenului clinic efectuat, medicul dumneavoastră de familie va decide setul de analize de laborator pe care le veţi efectua. Pentru a beneficia de serviciile cuprinse în acest program vă rugăm să luaţi legătura cu medicul de familie (telefonic sau la sediul cabinetului), ÎNCEPÂND CU 1 IULIE 2007, în luna în care v-aţi născut, pentru a fi programat în vederea efectuării consultaţiei de evaluare a stării de sănătate. Programul se va desfăşura până în septembrie 2008. Dacă din motive obiective nu v-aţi prezentat la medic în luna în care v-aţi născut, solicitaţi reprogramarea. Ataşat acestei scrisori aţi primit două taloane. Talonul pe care scrie „Medic“ îl veţi preda medicului dumneavoastră de familie în momentul prezentării la consultaţie. Talonul inscripţionat „Laborator de analize“ îl veţi folosi la oricare dintre laboratoarele care derulează programul, pentru efectuarea analizelor recomandate de medic şi înscrise pe spatele talonului. În momentul în care vă prezentaţi pentru efectuarea analizelor, va rugam să respectaţi urmatoarele recomandari: - să nu mâncaţi în dimineaţa respectivă - să nu aveţi sau să fi avut în ultima lună: gripă, răceală sau alte afecţiuni febrile; - să nu consumaţi la ultima masă din ziua precedentă recoltării alimente grase şi dulciuri. În cazul în care nu aveţi medic de familie sau nu sunteţi asigurat, vă puteţi adresa oricărui medic de familie, care vă va înregistra pe liste separate şi vă va programa la consultaţie. Pentru orice lămuriri suplimentare contactaţi medicul dumneavoastră de familie. Stimată doamnă/ Stimate domn, vă rog să nu rataţi şansa care vă poate prelungi viaţa. Demersul Ministerului Sănătăţii Publice este în interesul dumneavoastră şi vă invit să participaţi la clădirea unei societăţi sănătoase, formată din oameni sănătoşi. EUGEN NICOLĂESCU Ministrul Sănătăţii Publice NOTĂ: Acest program este finanţat de Ministerul Sănătăţii Publice, pentru toţi cetăţenii României, conform Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul Sănătăţii şi Ordinului ministrului Sănătăţii Publice. Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a autorizat Ministerul Sănătăţii Publice să prelucreze datele dv. personale (nume, prenume, domiciliu, CNP), în scopul realizării acestui program, conform Legii nr. 677/2001, art. 12 (2). Datele dv. nu vor fi dezvăluite decât partenerilor implicaţi în acest program (Compania Naţională Poşta Română, Compania Naţională „Imprimeria Naţională“ S.A. şi medicul dv. de familie). Potrivit Legii nr. 677/2001 aveţi dreptul de acces şi de intervenţie asupra datelor, de opoziţie, ce poate fi exercitat printr-o scrisoare semnată şi datată, adresată Ministerului Sănătăţii Publice.