Primim de la cititori: „În mulţi ani din viaţa de învăţător am explicat elevilor conţinutul Pastoralei“
Citesc Pastorala Sfintelor Paşti de 58 de ani, când am terminat Şcoala Normală şi am devenit învăţător. În mulţi ani din viaţa de învăţător am explicat elevilor conţinutul Pastoralei. Astăzi, 29 martie 2010, datorită "Ziarului Lumina", care a publicat în paginile sale cuvintele pastorale ale ierarhilor, am citit cu dragoste, din nou, acest înălţător îndemn, cu bogat conţinut duhovnicesc, al Părintelui nostru Mitropolit. Afirm fără teamă că greşesc: conţinutul Pastoralei din acest an este cu totul deosebit. Din toate pastoralele m-am folosit duhovniceşte din bogatul conţinut de idei şi învăţăminte, dar mai apropiată de sufletul meu a fost scrisoarea pastorală a Înalt Preasfinţitului Teofan din acest an. A reuşit, cred eu, să fie convingătoare, pentru viaţa noastră, a creştinilor ortodocşi şi nu numai.
Aş îndrăzni să propun ca acest cuvânt pastoral să fie împărţit tuturor credincioşilor în biserici, ca fiecare să o poată citi şi să o aibă în casa sa. Pe lângă semnificaţia celei mai mari sărbători a creştinilor, Sfintele Paşti, pe care Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei o surprinde în Pastorală, aceasta reuşeşte să lămurească creştinii derutaţi de criza morală europeană de necesitatea trăirii în spiritul Sfintei Treimi, având ca model viaţa, moartea şi Învierea lui Hristos Domnul. Ca umil credincios de la Biserica "Sfântul Ilie" Târgu Neamţ, îi mulţumesc frumos Înalt Preasfinţitului Mitropolit Teofan pentru darul preţios pe care ni l-a făcut de Paşti. Mulţumesc, de asemenea, "Ziarului Lumina" pentru publicarea scrisorilor pastorale ale tuturor ierarhilor Moldovei, adresate la praznicul luminos al Învierii. (Ioan IONIŢĂ)