Prin mărturisirea dreptei credințe, omul dobândește slava vieții veșnice

„Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos nu înseamnă despărțirea Lui de cei ce cred în El, ci începutul unui alt mod al prezenței Lui în lume, nu o prezență fizică, văzută, ci o prezență duhovnicească, în Duhul Sfânt”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit în Duminica a 7-a după Paști, 1 iunie, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale din București. 

Biserica Ortodoxă Română a pomenit în Duminica a 7-a după Paști pe Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, care au mărturisit în mod deplin dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos. În cuvântul de învățătură rostit ieri la finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că pentru ca Duhul Sfânt să vină în lume, Mântuitorul avea să împlinească ultimul act al îndumnezeirii firii Sale umane, care a fost Înălțarea cu trupul la cer. 

„S-a înălțat întru slavă la 40 de zile de la Înviere ca să ne arate nouă locul unde va fi omul, în slava Preasfintei Treimi (...). Mântuitorul Iisus Hristos Se înalță la ceruri, și la 10 zile după Înălțare, împreună cu Tatăl, trimite pe Duhul Sfânt. De ce la 10 zile și nu imediat după Înălțare, a doua zi? Sfinții Părinți spun că 9 zile au fost folosite de Iisus Hristos pentru a binecuvânta, având și firea Sa umană, cele 9 cete cerești, iar în ziua a 10-a a trimis pe Duhul Sfânt, împreună cu Tatăl, și s-a constituit Bise­rica lui Hristos ca adunare a celor care cred în Hristos, ca sinaxă a celor botezați în numele Sfintei Treimi, în iubirea Preasfintei Treimi. Înălțarea la cer este interpretată ca o împlinire a îndumnezeirii firii umane a lui Iisus Hristos, și prin aceasta Dumnezeu Fiul a împăcat umanitatea cu Dumnezeu prin faptul că la dreapta Tatălui din ceruri, adică în intimitatea, onoarea și bucuria Tatălui din cer a fost așezată firea omenească îndumnezeită a Fiului lui Dumnezeu cel veșnic”, a spus Preafericirea Sa.  

De asemenea, Patriarhul României a evi­dențiat că modul în care Hristos Domnul este prezent după Înălțare în Biserică arată îndumnezeirea firii umane asumată de Fiul lui Dumnezeu întrupat. 
„Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos nu înseamnă despărțirea Lui de cei ce cred în El, ci începutul unui alt mod al prezenței Lui în lume, nu o prezență fizică, văzută, ci o prezență duhovnicească, în Duhul Sfânt. (...) Înainte de Înălțarea Sa la ceruri, Domnul a promis ucenicilor că va fi cu ei în toate zilele până la sfârșitul veacurilor, uneori tradus până la sfârșitul lumii. Această prezență a Lui, tainică dar reală, până la sfârșitul veacurilor, este o prezență în Duhul Sfânt și arată dumnezeirea lui Hristos și faptul că El este prezent în Biserica Sa prin harul Duhului Sfânt, care este harul Preasfintei Treimi”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 

Preafericirea Sa a arătat legătura dintre cele două momente prin care se întemeiază Biserica, Jertfa de pe cruce și Pogorârea Duhului Sfânt: „Când Hristos a zis «Săvârșitu-s-a!», îna­inte de a-Și da duhul, Sfinții Părinți zic că a întemeiat Biserica, a instituit-o ca unire totală a umanității Sale cu Dumnezeu prin ascultare deplină. De aceea, din coasta Sa dreaptă, unde se afla Maica Domnului - icoana Bisericii -, a curs apă și sânge, adică simbolul Bo­te­zului și al Euharistiei, iar la Pogorârea Duhului Sfânt sau la Cincizecime El a constituit Biserica pe care a instituit-o înainte. Adică a constituit comunitatea divino-umană formată din oameni din locuri diferite, de neamuri diferite, unite prin același har al Sfântului Duh, primit la Botez, în Biserica lui Hristos”. 

Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat că Părinții care au participat la Sinodul 1 Ecumenic de la Niceea au înțeles că mărturisirea de credință este un act făcut spre dobândirea mântuirii și a comuniunii cu Dumnezeu. 

„Acești Părinți aveau datoria de a păzi dreapta credință și unitatea Bisericii în fața ereziilor, a schismelor și a dezbinărilor. Sfântul Atanasie cel Mare a participat ca diacon la acest Sfânt Sinod, fiind cel mai activ dintre teologii Sinodului 1 Ecumenic. El l-a însoțit pe Arhiepiscopul Alexandru al Alexandriei. Sfântul Atanasie spunea că dacă Hristos nu este Dumnezeu nu poate dărui viață veșnică și nu poate îndumnezei pe om. Pentru ei nu era doar o armonizare a credinței ortodoxe cu filozofia greacă, cum încercau toți ereticii și schismaticii să facă. Ci el expunea problema că această mărturisire este o mărturisire pentru mântuire, pentru dobândirea vieții veșnice, că dacă persoanele mărturisite sunt niște închipuiri filozofice, nu sunt reale, dum­nezeiești și veșnice: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh; atunci el, credinciosul, pierde mântuirea. De aceea trebuie văzut că nu e vorba de un joc intelectual care arată formula cea mai interesantă, mai contemporană și mai adaptată pentru gândirea omenească, logica liniară a filozofilor greci”, a spus Preafericirea Sa.