Privatizarea Automobile Craiova rămâne „în aer“ până în februarie
▲ Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, a declarat că reprezentanţii Comisiei Europene au promis că vor da un răspuns verbal, în ceea ce priveşte rezultatul investigaţiei referitoare la privatizarea Automobile Craiova, în luna februarie ▲ Pe durata verificărilor Comisiei Europene, contractul de privatizare încheiat cu concernul american Ford este suspendat ▲
Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că reprezentanţii Comisiei Europene au promis că vor da un răspuns verbal, în ceea ce priveşte rezultatul investigaţiei referitoare la privatizarea Automobile Craiova, în luna februarie. Şeful AVAS şi-a exprimat încrederea că răspunsul va fi unul pozitiv, astfel încât să fie încheiat contractul de privatizare cu concernul Ford, în prezent suspendat, cât timp este în cercetarea Comisiei Europene. „În discuţia avută în această săptămână cu cei de la Comisia Europeană, ne-au promis că, pentru privatizarea de la Craiova, răspunsul ni-l vor da în luna februarie, chiar dacă îl vor formula şi îl vor trimite în scris în martie“, a spus Teodor Atanasiu. Preşedintele AVAS a subliniat faptul că experţii Comisiei Europeane au dreptul să facă această verificare. „Mai mult, în contractul de privatizare, statul român a stabilit că acesta nu va intra în vigoare până ce nu va primi acceptul Comisiei Europene“, a declarat Teodor Atanasiu. În cazul privatizării Automobile Craiova, Comisia Europeană verifică două posibile forme de ajutor de stat: unul regional, realizat prin angajamentul statului de a face cheltuieli din buget, pentru dezvoltarea unor şcoli destinate pregătirii în construcţii de maşini, de la şcoli de ucenici până la cele de maiştri şi ingineri, iar cea de-a doua formă verificată vizează un ajutor de stat naţional. Pentru Automobile Craiova, concernul american a plătit 57 de milioane de euro Ford Europe, divizia europeană a celui de-al treilea mare producător mondial de autovehicule, a cumpărat de la statul român, reprezentat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), 72,4% dintre acţiunile Automobile Craiova, pentru 57 de milioane de euro. Comisia de privatizare a Automobile Craiova a deschis, pe data de 12 iulie 2007, oferta tehnică depusă de Ford Motor Company. Americanii s-au angajat să crească numărul angajaţilor de la Craiova, de la 3.900, în prezent, până la 9 mii de persoane, şi să investească un miliard de euro în România, până în 2011. Oficialii Ford au anunţat că 90% dintre maşinile produse la uzina de la Craiova vor fi exportate. Privatizările Petrotub Roman şi Tractorul Braşov sunt, de asemenea, investigate Preşedintele AVAS a declarat că cei de la Comisia Europeană investighează trei privatizări - fostul Petrotub Roman, în prezent Mittal Roman, Automobile Craiova şi Tractorul Braşov. Teodor Atanasiu a apreciat că, în ceea ce priveşte Tractorul Braşov, răspunsul nu poate fi decât unul pozitiv, „deoarece nu a fost o privatizare, ci o lichidare, cu un lichidator în condiţiile unei legi româneşti care este perfect compatibilă cu legislaţia europeană“. „Nu se punea problema de ajutor de stat la lichidare, deoarece evaluatorul a vândut cu strigare la cel mai bun preţ obţinut, peste preţul de evaluare“, a spus Teodor Atanasiu. Lichidarea de la Braşov este considerată de către Comisia Europeană privatizare cu ajutor de stat, prin influenţarea preţului obţinut la licitaţia cu strigare. Preşedintele AVAS a admis că „posibile probleme“ ar putea apărea pentru Petrotub, unde o parte de ajutor de stat ar putea să trebuiască fi recuperat. În cazul societăţii din Roman, Comisia Europeană verifică o investiţie garantată de statul român nerambursată şi rambursată apoi, în final, de Ministerul de Finanţe.