Priveghere pentru Duminica a 24-a după Rusalii
Biserica Ortodoxă Română a făcut duminică pomenirea Minunii învierii fiicei lui Iair de către Mântuitorul Iisus Hristos şi a Sfântului Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti. Prăznuirea zilei liturgice a început sâmbătă seară pe Colina Bucuriei, când slujba Privegherii a fost săvârşită pe podiumul amenajat lângă Catedrala patriarhală de Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, înconjurat de un sobor de slujitori. Privegherea de sâmbătă seara a cuprins slujba Vecerniei Mari de duminică împreună cu slujba Litiei în care au fost binecuvântate pâinile, vinul, untdelemnul şi grâul, şi slujba Utreniei care se săvârşeşte de regulă dimineaţa. Răspunsurile şi cântările slujbei de Priveghere au fost cântate de Grupul psaltic "Tronos" al Catedralei patriarhale, condus de protopsaltul diacon Mihail Bucă. Pelerinii care au aşteptat la închinarea la sfintele moaşte ale Sfinţilor Dimitrie cel Nou, Nectarie de Eghina şi Constantin şi Elena au putut urmări slujba care s-a încheiat aproape de miezul nopţii pe ecranele de pe Colina Bucuriei. Preasfinţitul Episcop Siluan a vorbit în cuvântul de învăţătură despre Sfântul Ierarh Iachint, primul mitropolit al Ţării Româneşti sau Ungrovlahiei, care a fost trecut în mod solemn în rândul sfinţilor din calendarul Bisericii Ortodoxe Române pe 26 octombrie 2008. "Cinstirii Sfinţilor Dimitrie cel Nou, Nectarie de Eghina, Constantin şi Elena, ale căror moaşte se află în mijlocul nostru, s-a adăugat seara aceasta în chip duhovnicesc şi cinstirea Sfântului Ierarh Iachint, care la început a fost mitropolit de Vicina, cetate din Dobrogea. În 1359 a fost aşezat şi recunoscut ca mitropolit al Ţării Româneşti, iar în urmă cu 640 de ani, în 1372, a trecut la cele veşnice. Prin cinstirea, rugăciunea, chemarea noastră şi pomenirea numelui lui, Sfântul Ierarh Iachint se face şi el împreună rugător şi prezent cu noi acum şi aici", a spus Preasfinţitul Siluan. (M.N.)