Procesiune cu icoane în Duminica Ortodoxiei
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, parohia „Biserica Icoanei“ organizează, împreună cu Protoieria II Capitală şi cu Primăria sectorului 2, în Duminica Ortodoxiei, evenimentul cultural-religios „Icoana - Fereastra spre Dumnezeu Lumina Ortodoxiei“.
Programul va începe sambata, 7 martie, cu slujba Vecerniei, după care va urma deplasarea în procesiune în Parcul Icoanei, cu Sfânta Cruce, toaca, steaguri, icoane pe baldachin purtate pe umeri. Seara de sâmbătă se va încheia cu un cuvânt de învăţătură despre lumina Ortodoxiei, rostit pe scena amenajată în interiorul parcului. Sărbătoarea de la Biserica Icoanei va continua duminica, 8 martie, cu slujba Sfintei Liturghii şi cu o nouă procesiune cu icoane, a preoţilor şi credincioşilor din Protoieria II Capitală, care se vor întâlni în Parcul Icoanei cu preoţii slujitori de la Mănăstirea Schitul Darvari şi cu cei care au participat la Liturghia arhierească de la Biserica Icoanei. Aici va avea loc o procesiune în jurul parcului şi o slujbă de sfinţire a icoanelor. În Biserica Ortodoxă, prima duminică din Postul Sfintelor Paşti este denumită Duminica Ortodoxiei. Instituită de Sinodul de la Constantinopol din anul 843, această sărbătoare este închinată biruinţei dreptei credinţe asupra celor care nu cinsteau icoanele şi asupra tuturor ereziilor. S-a hotărât ca în fiecare an această duminică să fie numită Duminica Ortodoxiei şi să se comemoreze biruinţa Bisericii asupra ereziilor, deoarece sinodul de la Constantinopol s-a ţinut în ajunul primei duminici a Postului Mare, iar restabilirea cultului icoanelor a fost considerată o nouă victorie a Ortodoxiei asupra ereziilor. Patriarhul Metodie al Constantinopolului a alcătuit un document cu denumirea de Synodicon, care cuprindea învăţătura ortodoxă a Bisericii şi condamna toate ereziile şi pe toţi ereticii, începând cu Simon Magul şi sfârşind cu iconoclaştii. Acesta se citea din amvon de către citeţi, mai întâi între „Sfinte Dumnezeule“ şi Apostol, iar mai apoi la sfârşitul Utreniei. Astfel de procesiuni au loc în toate eparhiile din ţară, ca semn al slăvirii lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat şi mărturisit în taina Bisericii. Cu acest prilej, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe se va citi Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române către cler şi credincioşi la Duminica Ortodoxiei. (Ciprian BÂRA)