Procesiune cu moaştele Sfântului Ioanichie cel Nou
Biserica Ortodoxă cinsteşte vineri, 26 iulie, pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, ale cărui sfinte moaşte se află spre închinare la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş. Cu acest prilej, vor fi organizate o procesiune pe străzile oraşului şi un concurs de cros dedicat copiilor.
Credincioşi din oraşul Câmpulung Muscel şi nu numai sunt invitaţi să participe la sărbătoarea Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, care va începe de joi, 25 iulie, ora 10:00, când vor fi aduse moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi vor fi aşezate spre închinare în biserica Mănăstirii Negru Vodă, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. În aceeaşi zi, de la ora 18:00, moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, împreună cu moaştele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, vor fi purtate în procesiune de la biserica Mănăstirii Negru Vodă până în Piaţa Primăriei, unde vor fi săvârşite acatistele celor doi sfinţi, iar apoi vor fi citite Tomosul de canonizare al Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou şi Hotărârea chiriarhală ca sfintele moaşte să rămână spre cinstire în biserica Mănăstirii Negru Vodă.
Programul liturgic va continua de la ora 20:00, cu Vecernia şi Utrenia, săvârşite în agheasmatarul mănăstirii. A doua zi, vineri, 26 iulie, de la ora 7:00, vor fi oficiate Agheasma mică, Taina Sfântului Maslu, Acatistul Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel şi Sfânta Liturghie.
Cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului credincioşilor musceleni, se organizează joi, 25 iulie, între orele 12:00 şi 14:00, crosul pentru copii „Campionii bucuriei“, pe traseul dintre Piaţa Primăriei Câmpulung-Muscel şi Mănăstirea Negru Vodă. Premierea se va oficia la agheasmatarul mănăstirii.
Moaştele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel au fost aduse în oraşul Câmpulung Muscel din luna ianuarie a acestui an de la Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, situată în apropierea peşterii de pe Valea Chiliilor, unde cuviosul a pustnicit 30 de ani în primele decenii ale veacului al XVII-lea. Mult timp, sfintele sale moaşte au rămas în peşteră neştiute de oameni, fiind totuşi bine păstrate datorită unei pânze ţesute ca un epitaf de un păianjen. Moaştele sfântului au rămas neatinse până în 1944, când arhimandritul Pimen, de la Mănăstirea Negru Vodă, s-a coborât cu o frânghie în peşteră şi a descoperit pe un pat de piatră osemintele întregi, galbene şi frumos mirositoare ale marelui sihastru din Valea Chiliilor. Până în 1990, odoarele sfinte au fost păstrate în biserica rupestră a Mănăstirii Cetăţuia Negru Vodă şi de atunci numeroşi credincioşi merg să se roage Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.