Producţia de miere a scăzut vertiginos
▲ România a produs anul trecut aproape 20 de mii de tone de miere de albine, iar anul acesta, producţia nu a depăşit 11 mii de tone ▲ Reprezentanţii crescătorilor de albine susţin că preţul mierii a scăzut foarte mult faţă de anul trecut, mai ales din cauza mierii din China, care este mult prea ieftină ▲ Apicultorii au cerut sprijin de la MADR pentru subvenţionarea unei cantităţi de 5 kilograme de zahăr pe familia de albine pentru a putea asigura hrana albinelor în iarnă ▲
Cantitatea de miere produsă în România, în 2007, nu a depăşit 11.000 de tone, fiind la jumătate, faţă de statisticile Ministerului Agriculturii care anunţau la 9 luni o producţie de 19.400 tone miere, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACAR), Eugen Zorici. Acesta a precizat că în 2007 s-a înregistrat cea mai mică producţie de miere din ultimii şase ani şi consideră că datele ministerului nu sunt cele exacte. „Anul trecut, în România, s-a produs circa 19.100 tone miere, iar dacă ne luăm după raportările MADR, ar însemna că până la finele acestui an să ajungem la peste 20.000 de tone. Din păcate, în 2007, vom înregistra una dintre cele mai reduse producţii de miere din ultimii şase ani şi nu înţelegem de ce Ministerul Agriculturii nu culege aceste date de la asociaţiile din sector“, a precizat Zorici. Preşedintele ACAR a subliniat că mierea de albine se vinde în acest an pe piaţa externă cu preţuri de aproape trei ori mai mici decât în 2003, înainte de a veni concurenţa din China. Scădere a preţurilor „Dacă în 2003 vindeam mierea polifloră cu 2 euro kilogramul, iar cea de salcâm cu peste 3 euro kilogramul, acum abia reuşim să obţinem 1,1 euro, respectiv 1,8 euro pe kilogram. Mierea produsă în China, de proastă calitate, este vândută ieftin pe piaţa europeană, cu 0,56 - 0,66 dolari pe kilogram şi este foarte greu să mai facem faţă în condiţiile în care exportăm 70-80% din producţie“, a explicat Eugen Zorici. Deşi mierea românească este apreciată în lume, preţurile sunt impuse de piaţa europeană, unde această miere este combinată cu cea din China şi vândută la preţuri mult sub costurile de producţie din România. Zorici a precizat că, în cadrul Federaţiei Balcanice de unde face parte şi ACAR, nimeni nu se plânge de preţul mierii, în afară de români şi de bulgari, pentru că majoritatea ţărilor, Cehia, Serbia, Croaţia, îşi consumă integral mierea pe care o produc. „La noi, consumul intern este mult sub cel din ţările din zonă şi din UE, dar dacă s-ar aplica Legea 509/2006 privind consumul de miere în şcoli, la fel ca programul cornul şi laptele, poate am reuşi să vindem cantităţi mai mari pe piaţa internă şi să nu depindem doar de vânzările din afară“, a mai spus preşedintele ACAR. Legea 509/2006 prevede un consum de 60 de grame/zi/elev în şcoli, dar nu se aplică pentru că nu au fost prevăzute fonduri pentru achiziţia, procesarea, ambalarea şi transportul mierii în şcoli. „A trecut un an de la aprobarea acestei legi, dar nu ştim de ce Ministerul Educaţiei nu o aplică. Am făcut solicitări, dar fără răspuns“, a adăugat Zorici. Acesta afirmă că în sudul ţării mierea se vinde chiar sub un euro pe kilogram, în zonă fiind şi cel mai scăzut consum, în comparaţie cu Ardealul sau Banatul, unde există o „cultură“ a consumului de miere. În prezent, apicultorii primesc de la stat o subvenţie care acoperă 60% din costurile de producţie şi se referă la 20 de lei pe familia de albine dacă livrează la procesare 10 kg de miere, 6 lei /familie pentru tratamente şi 15 lei pentru achiziţionarea de matcă. Sprijin de 5 kg de zahăr pe an pe familia de albine Apicultorii au mai cerut un sprijin de la MADR şi pentru subvenţionarea unei cantităţi de 5 kilograme de zahăr pe familia de albine pentru a putea asigura hrana albinelor în iarnă, în condiţiile în care seceta a afectat foarte mult acest sector. Consumul anual de miere de albine în România este, în medie, de numai 100 de grame pe locuitor, de 25 de ori mai mic decât cel înregistrat în ţările Uniunii Europene, unde consumul anual se situează între la 1,5 - 2,5 kg/locuitor. Producţia de miere din România, din ultimii doi ani, s-a ridicat în jurul valorii de 19.000 tone, numărul total de familii de albine fiind în creştere, de la 972.000 în 2006, la peste un milion în acest an. Principalele judeţe unde se regăsesc cele mai multe familii de albine sunt Vâlcea, Mureş, Arad şi Bihor. Apicultorii au la dispoziţie circa 12 milioane de lei din fondurile europene, în perioada 2007 - 2013, pentru proiecte de dezvolare a sectorului. În prezent, în România, sunt înregistraţi la nivel naţional circa 35.000 de apicultori.