Produsele din piețe, mai proaspete şi mai gustoase
Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România (AAPR) a demarat o campanie prin care îşi propune să readucă lumea în piețele țărănești, să informeze tinerii că îşi pot lua de aici produse autohtone, mult mai proaspete decât în hipermarketuri şi mult mai gustoase, încurajând astfel producţia locală. În prezent, doar un român din cinci face cumpărături din piață cu regularitate.
Îngrijorată de numărul tot mai mic de cumpărători din piețele agroalimentare, Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România (AAPR) a demarat campania „merglapiaţă”, prin care îşi propune să încurajeze românii să cumpere fructe, legume și zarzavaturi autohtone de la tarabele țărănești, și nu produse importate, din hipermarketuri.
„În prezent, pieţele reprezintă doar 20% din vânzări şi mi-e teamă că ponderea va scădea pe viitor, la cum arată tendinţele. Noi asta încercăm, să atragem cât mai mulţi tineri să cumpere din pieţe, pentru că la piaţă vin mai ales bătrânii, cei care au fost obişnuiţi cu această formă de comerţ. Încercăm prin aceste campanii să aducem şi tinerii alături de noi, să le redeschidem apetitul pentru produsele româneşti, care au o calitate superioară faţă de cele din import”, a declarat Teodor Birţ, preşedintele AAPR, într-o conferinţă de presă.
El a arătat că a purtat discuţii şi cu autorităţile locale, în subordinea cărora se află cele mai multe pieţe, pentru a iniţia proiecte de modernizare a spaţiilor, astfel încât acestea să devină mai atractive. „Consumul de produse din pieţe duce şi la încurajarea economiei româneşti, întrucât majoritatea produselor de aici sunt autohtone şi vin direct de la producători. Spre exemplu, în Piaţa Obor, 70% dintre comercianţi sunt producători, iar 85% dintre produse sunt româneşti”, a arătat Birţ, citat de Agerpres.
AAPR a organizat o conferinţă de presă pe această temă în Piaţa Obor din Capitală, la care a invitat bucătari cunoscuți din emisiunile de profil, precum Patrizia Paglieri şi Antonio Passarelli, dar şi nutriţionişti, care au explicat oamenilor că produsele din pieţe sunt mult mai gustoase şi mai sănătoase.
„Fructele şi legumele de aici, din piaţă, sunt culese ieri. Există etichete cu data când au fost recoltate. La hipermarket, lanţul este mult mai lung, marfa se duce la depozitul central, de acolo se aduce în magazin, stă câteva zile în frigidere, apoi sunt scoase afară. Nu avem acelaşi produs. Pierde din calităţile nutriţionale şi din gust, este un produs total diferit”, a spus Antonio Passarelli, chef la un restaurant care are contracte directe cu producătorii autohtoni pentru a achiziţiona cele mai proaspete produse.
Potrivit AAPR, românii mănâncă mai multe produse din import decât din producţia internă, deşi agricultura românească este capabilă să hrănească întreaga populaţie a ţării.
Acest lucru face ca, de 10 ani, deficitul comercial să fie afectat masiv de comerţul cu produse agroalimentare. Conform ultimului raport INS, în perioada ianuarie - mai 2018, deficitul comercial este mai mare cu 546,8 milioane de euro faţă de 2017, ajungându-se astfel la 5 miliarde de euro.
„După datele MADR, România a înregistrat şi anul trecut un deficit-record de 853,9 milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu 53% faţă de 2016, importurile ajungând la 7,1 milioane de euro faţă de 6,51 miliarde de euro. Un nivel-record în ultima decadă, înregistrat, în mod paradoxal, dintr-o zonă cu potenţial românesc uriaş, respectiv agricultura”, a adăugat președintele AAPR.
Potrivit evidențelor Ministerului Agriculturii, la nivelul întregii ţări există aproximativ 260 de pieţe. Periodic au loc controale care urmăresc îndeosebi asigurarea a spaţiilor distincte de minim 40% pentru producătorii agricoli, marcate şi semnalizate vizibil, etichetarea conformă cu legislaţia în vigoare, astfel încât să se elimine practica de prezentare a legumelor şi fructelor din import ca fiind produse în România, dar şi existenţa documentelor care să ateste provenienţa produselor supuse comercializării.