Profesori şi doctoranzi italieni la Patriarhia Română

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 27 Mai 2016

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit ieri, 26 mai, în Salonul „Sfinţii Români” al Reşedinţei Patriarhale, un grup de profesori şi doctoranzi ai Institutului Teologic Ecumenic „Sfântul Nicolae” din Bari, Italia. Aceştia au fost însoţiţi de pr. prof. dr. Constantin Preda, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.

Profesorii şi doctoranzii de la Institutul Teologic Ecumenic „Sfântul Nicolae” din Bari au lucrat în perioada 23-27 mai, în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, la un proiect de cercetare legat de originile creştinismului şi, mai ales, de dezvoltarea cultului creştin. Ieri, aceștia au fost primiți de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Salonul „Sfinţii Români” al Reşedinţei Patriarhale. „Am rămas impresionat de sinteza dintre tradiţia occidentală şi cea răsăriteană care se află la Bari, iar aceasta se vede, în special, în mod simbolic, în candela care se află deasupra mormântului Sfântului Nicolae, şi anume este o candelă cu două flăcări, cu două lumini. Cea dintâi şi cea mai cunoscută calitate a Sfântului Nicolae, atât în Răsărit, cât şi în Apus, este bunătatea inimii, şi aceasta se manifestă în prietenie, în comuniune, în cooperare şi în coresponsabilitate. În evlavia poporului, sfântul cel mai popular nu este cel mai mare teolog, ci cel mai bun la suflet, cel mai milostiv. Acesta este mesajul teologiei de la Bari: adevărul teologic însoţit de comuniunea fraternă. Vocaţia Institutului Teologic Ecumenic de la Bari merge pe linia Sfântului Nicolae”, a subliniat Patriarhul României. În continuare, Preafericirea Sa le-a mulţumit celor prezenţi pentru buna primire a doctoranzilor ortodocşi români la Institutul Teologic Ecumenic „Sfântul Nicolae” din Bari, manifestându-şi totodată recunoştinţa pentru ajutorul şi sprijinul acordat de Conferinţa Episcopală Italiană numeroaselor comunităţi ortodoxe româneşti din Italia.
În cadrul proiectului de cercetare au fost dezbătute şi analizate începuturile cultului creştin, precum şi modul în care teologia s-a reflectat în acesta, plecându-se de la expunerea din capitolul al doilea al cărţii Faptele Apostolilor, unde este prezentat modelul comunităţii apostolice. „Cultul se rezuma la învăţătura Apostolilor şi la Frângerea Pâinii, adică la Sfânta Euharistie, la rugăciunea în comun şi la viaţa comunitară. Toate referatele prezentate atât de profesori, cât şi de doctoranzi vor fi publicate în luna septembrie într-un volum cu finanţarea Conferinţei Episcopale Italiene”, a precizat pr. prof. dr. Constantin Preda.

Grupul de profesori și studenți din Italia a fost condus de părintele Luca de Santis, directorul Institutului Teologic Ecumenic din Bari. „A fost o foarte frumoasă oportunitate să cunoaştem Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Biserica Ortodoxă Română şi să împărtăşim această experienţă de studiu şi cercetare împreună cu profesorii facultăţii de aici. Atât pentru noi, cât şi pentru doctoranzii noştri, această experienţă a fost deosebită. Întâlnirea cu Părintele Patriarh Daniel a fost o ocazie extraordinară pentru că am avut bucuria să cunoaştem persoana care reprezintă Ortodoxia şi Biserica Română”, ne-a declarat părintele Luca de Santis.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a oferit tuturor celor prezenţi lucrarea „Confessing the Truth in Love - Ortodox Perceptions of Life. Mission and Unity”, semnată de Preafericirea Sa; lucrarea „Pilgrim in Bucharest, A Visitorʹs Guide” şi ghidul „The Patriarchal Cathedral”.

Din partea oaspeților din Bari, Părintele Patriarh Daniel a primit mai multe cărți teologice, precum și mir de la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae.