Profesorul Nicola Cuomo a conferenţiat la Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 19 Septembrie 2013
Preoţii din Protopopiatul Sibiu au avut posibilitatea de a-l asculta pe profesorul Nicola Cuomo de la Universitatea din Bologna, Italia. Venit la Sibiu pentru a încheia un acord de colaborare între Universitatea din Bologna şi Universitatea „Lucian Blaga“, profesorul Nicola Cuomo a prezentat preoţilor stadiul cercetării în domeniul incluziunii persoanelor cu dizabilităţi, proces în care Biserica are un rol important.
 
Profesorul Nicola Cuomo a adus la Sibiu bogata sa experienţă academică şi de cercetare în domeniul pedagogiei speciale, a educaţiei şi incluziunii copiilor cu dizabilităţi. Profesorul italian este cercetător de peste 40 de ani în acest domeniu şi a primit de-a lungul timpului diferite titluri academice, cum ar fi cel de „Doctor Honoris Causa“ al mai multe universităţi europene. De fiecare dată când are ocazia, profesorul Cuomo se adresează preoţilor de diferite confesiuni pentru a-i conştientiza de rolul lor şi al Bisericii în acest domeniu social. Deşi este nevăzător de la vârsta de 30 de ani, Nicola Cuomo este unul dintre titanii cercetării în domeniu amintit, fiind respectat ca un nume cu rezonanţă în mediul universitar.
 
Conferinţa susţinută de profesorul Nicola Cuomo s-a intitulat „Incluziunea socială şi educaţia“ şi a evidenţiat necesitatea creării unei reţele de instituţii prin care munca de incluziune socială să aibă rezultatele scontate. 
 
Profesorul Nicola Cuomo a fost însoţit la Protopopiatul Sibiu de prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“, pr. conf. univ. dr. Mircea Ielciu, care l-a prezentat pe oaspetele de peste hotare şi i-a îndemnat pe preoţi să profite de această ocazie pentru a afla cele mai noi metode de lucru cu persoanele dizabilitate. 

Preoţii aduc speranţa în famile

În prelegerea sa, profesorul Cuomo a dorit să amintească rolul Bisericii în reţeaua de instituţii implicate în social. Biserica şi preoţii, a subliniat acesta, aduc în această reţea elementele de etică, de solidaritate şi de încredere, care oferă acesteia tăria pentru a implementa proiecte şi a atinge obiectivele propuse.
 
„Dimensiunea incluziunii sociale a reuşit să unească într-un mod extraordinar nivelul etic cu cel ştiinţific. Tot ceea ce se întâmplă în şcoala de masă prin integrarea acestor persoane este bazat pe identificarea valorilor care există. Orice situaţia de acest gen este o valoare şi trebuie să ne raportăm la ea. Impactul preoţilor este foarte mare în acest cadru. Rolul lor este de a recupera încrederea şi speranţa familiilor ce se confruntă cu astfel de probleme. Figura unui cleric care intră în contact cu familiile copiilor cu dizabilităţi aduce, conform cercetărilor noastre, o speranţă, concretizată mai apoi prin diferite acţiuni. Familia care are o problemă de acest fel se simte mai bine şi descoperă că micuţul lor este o valoare“, a subliniat profesorul Nicola Cuomo.
 
Preoţii au avut posibilitatea să adreseze întrebări profesorului italian şi să afle mai multe despre metodele de lucru cu aceşti copii, despre instituţiile abilitate şi implicarea clericilor în proiectele europene destinate acestei categorii de copii. 
 
„Şi noi, ca preoţi, suntem implicaţi şi ne confruntăm cu situaţii speciale în parohiile noastre, mai ales că mulţi dintre slujitorii sfintelor altare sunt implicaţi şi în activităţi sociale. Avem de învăţat multe de la experienţa profesorului Nicola Cuomo şi credem că toate cele prezentate în această conferinţă sunt de real ajutor în activitatea pastoral-misionară“, ne-a spus pr. prodecan Mircea Ielciu.