Profira, fiica preferată și biografa lui Mihail Sadoveanu

Un articol de: Daniela Șontică - 05 Iulie 2023

Cel mai important biograf al lui Mihai Sadoveanu a fost fiica lui, Profira Sadoveanu (1906-2003), care a fost la rândul ei scriitoare, autoarea mai multor volume de proză, versuri, interviuri, memorialistică, poezii pentru copii. A excelat în arta portretului literar. 

Profira, al doilea copil din cei 11 ai scriitorului Mihail Sadoveanu și ai soției sale, Ecaterina (născută Bâlu), s-a născut la 21 mai 1906, la Fălticeni. A urmat cursurile vestitului liceu „Nicu Gane”, pe unde au trecut și au învățat carte toți fălticenenii de seamă. Profira a avut însă parte și de un an de studiu în particular, la Liceul „Oltea Doamna” din Iași, unde și-a luat bacalaureatul în 1925. A urmat apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității ieșene, fără a-și susține licența. Și-ar fi dorit să studieze arta dramatică la Paris, dar n-a primit consimțământul tatălui.

Moștenind talentul scrisului, a avut o carieră literară. A lucrat mult cu tatăl său, cel numit „tată în veac” de George Călinescu, fiindu-i secretar literar, dar fiind și editor, arhivar, biblio­tecar, corector și traducător, după cum se confesa cu justificată mândrie: „Am mărturisit de multe ori în scris că eram bibliotecara tatălui meu [...], îi şi copiam manuscrisele și-i făceam corecturile numeroaselor lui lucrări - stăteam cu el la sfat, comentând şi discutând literatura, ca de la egal la egal...”

Profira a debutat în „Universul literar și artistic” cu reportaje, semnând inițial cu pseudonimul Valer Donea. În 1933 a publicat primul său roman, cu titlul „Mormolocul”.

Între cărțile publicate de fiica lui Sadoveanu amintim: „Ostrovul zimbrului”; „În umbra stejarului”, „Ploi și ninsori”, „Somnul Pietrei”, „Balaurul alb”, „Ochelarii bunicii”, „Vânătoare domnească”, „Copilăria și adolescența lui Mihail Sadoveanu”, „Stele și luceferi” „Planeta părăsită”, „Ochelarii bunicăi”, „Destăinuiri”. Pentru ecranizarea cinematografică „Frații Jderi” (1974) a fost scenaristă, în colaborare cu Constantin Mitru și Mircea Drăgan.

Paul Suditu face următorul portret fiicei lui Sadoveanu: „Deși a fost fata cui a fost și a abordat toate genurile literare publicând peste 10 volume, longeviva Profira Sadoveanu (1906- 2003) nu a fost premiată niciodată, iar dicțio­narele, în ingratitudinea lor condamnabilă, ori au ignorat-o total, ori i-au acordat cu parcimonie doar câteva rânduri. Și e nedrept, căci, chiar dacă ar fi rămas în istoria literaturii române doar cu amintirile despre celebrul ei tată și prietenii de la «Viața Românească», tot ar fi fost suficient să fie considerată o scriitoare cu drepturi depline”. Autorul spune mai departe: „Fără să fi avut forța epică sau copleșitoarea întindere și adâncime a creației tatălui ei, adevăratul talent al scriitoarei s-a vădit mai ales în arta portretistică. Mânuind cu măiestrie cărbunele și penelul cuvintelor, dumneaei a reînviat chipurile unor oameni pe care i-a cunoscut de-a lungul vieții. Altfel, cu părul ei ca mătasea porumbului, ochii verzi, nasul cam mare și statura redusă, Miss Profirița, cum o alinta Topîrceanu, nici în tinerețe, nici mai târziu, n-a fost vreo frumusețe”. 

„Profiriță, vin să-ți citesc ceva...”

Pe de altă parte, Virgil Letfer, primit de Profira într-o vizită, în 2001, în urma căreia a rezultat un frumos reportaj de evocare, nota următoarele: „Astăzi, după atâta vreme, ajunsă la venerabila vârstă de 95 de ani ea își amintește înduioșată de «pasul greu al tatei» în odăile din Strada Delavrancea, îi răsună încă în urechi glasul molcom ce-i șoptea cu blândețe: «Profiriță, vină să-ți citesc ceva...» Căci fiica preferată a maestrului, un soi de sfetnic de taină al acestuia, era criticul său literar cel mai apropiat, căruia, totdeauna, îi împărtășea, în premieră, tot ce scria, sensibil la orice eventuale observații ale interlocutorului său”.

Meritul incontestabil al Profirei Sadoveanu rămâne acela de a fi cel mai de seamă biograf al lui Mihail Sadoveanu. Dovadă stau cărțile sale: „Ostrovul zimbrului” (1966), capitolul „Viața, opera și personalitatea lui Mihail Sadoveanu” cuprins în volumul „Stele și luceferi” (1969), „Planeta părăsită” (1970), „Destăinuiri” (1989), dar și alte zeci de articole rămase risipite în presa vremii. 

Din păcate, ultimii ani din cei 97 i-a trăit în mari lipsuri materiale: „Alungată din casa rămasă de la tatăl său (de către cei care au câştigat-o în instanţă), în 1997, a murit într-o sărăcie de nedescris”, după cum scrie George Marcu în „Dicţionarul personalităţilor feminine din România”, Editura Meronia, Bucureşti, 2009. Mormântul ei se află în Cimitirul Străuleşti II, Bucureşti. 

Copiii lui Sadoveanu

Cei unsprezece copii ai lui Mihail Sadoveanu au fost: Lia-Despina, Profira, Bogdan, Livia-Lucia, Ecaterina-Tincuța, Teodora, Dimitrie, Mircea, Alexandru, Ligia-Mărioara și Paul-Mihu. Cel mai mic dintre fii, Paul-Mihu Sadoveanu, a fost și el scriitor, fiind autorul romanului „Ca floarea câmpului…”, publicat postum. A murit la 24 de ani pe Frontul de Vest, în anul 1944. Dimitrie Sadoveanu (1905-1955) a fost pictor. Ceilalți copii ai scriitorului nu au avut cariere artistice, ci profesii obișnuite.   

ÎN JILȚUL VIEȚII

În jilțul vieții,
La geamul dezolărilor,
Aștept
Să mă prefac în cremene
Și var.

Din piatra mânei obosite
Să-și facă timpul cuib ferit,
Pe vatra strâns’a ochiului golit
Să cadă amintirile cosite.
Și pietre, umbre, pete și cenușă
Să se amestece de-a-valma,
Străvezie turmă, -
Pe geamul veșniciei
Să nu rămâie
Nici o urmă.