Program liturgic și misionar în Insula Mare a Brăilei

Anul mărturisitorilor lui Hristos deschide perspectiva unei înţelegeri înalte a unor nebănuite dimensiuni ale vieţii în Hristos, pe care unii dintre înaintaşii noştri, creştini dreptmăritori din secolele iconoclaste, dar şi din a doua jumătate a secolului trecut, şi-au asumat-o până la jertfa supremă. În cadrul programului eparhial al conferinţelor preoţeşti semestriale, cu binecuvântarea, prin implicarea directă şi în prezenţa Arhiepiscopului Dunării de Jos, în Protoieria Însurăţei, întâlnirea clericilor s-a derulat în parohiile Titcov şi Frecăţei din Insula Mare a Brăilei, în ziua de 22 iunie.

Într-un cadru natural cu totul deosebit, sufletele slujitorilor sfinţiţi şi ale credincioşilor rugători au fost atinse printr-o abordare proaspătă a celor două teme majore ale anului 2017 - venerarea icoanei şi cinstirea mărturisitorilor lui Hristos, îmbinate prin semnificaţiile lor spirituale multiple. Programul Conferinţei preoţeşti de la nivelul Protoieriei Însurăţei, desfăşurat în cea mai misionară zonă din cuprinsul eparhiei – Insula Mare a Brăilei –, a îmbinat cele două teme sub titlul „Icoana Maicii Domnului-Prodromiţa, «mângâierea celor robiţi», oaspete al mărturisitorilor din Insula Mare”.

Pe teritoriul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se află trei copii după vestita icoană „Prodromiţa” a Maicii Domnului, al cărei original este adăpostit de Schitul „Prodromul” din cadrul Aşezământului Românesc de la Sfântul Munte Athos. Una dintre ele este cea de la Parohia Slobozia Co­nachi. Datează de la finele secolului al XIX-lea, iar inscripţia de pe oglinda ei mărturiseşte: „Această icoană făcătoare de minuni, zugrăvită în Sfântul Munte Athos, mănăstirea românească Prodrom, este comandată de domnul N. Gh. Vicol şi soţia sa Elena din Galaţi. 1893”. Cu binecuvântarea Înaltprea­sfin­țitului Părinte Arhiepiscop Casian, acest odor a fost purtat în procesiune din dealurile Covurluiului până în mijlocul bătrânului Danubius, în parohiile insulare Titcov şi Frecăţei, mângâind sufletele creştinilor din acea zonă. Astfel, şesul Insulei a căpătat înălţime duhovnicească de necuprins, devenind un real pisc de trăire, un alt „munte al Maicii Domnului”, cu rădăcinile pe talwegul Dunării şi cu fruntea dincolo de văzduh, odihnind pentru o zi icoana „Celei mai înalte decât cerurile”.

Mulţi creştini, îndeosebi copii, au venit să cinstească Icoana. Istoria locurilor a înregistrat astfel, pentru prima dată, un pelerinaj cu o icoană făcătoare de minuni, în Insula Mare! Bucurie de necuprins şi atmosferă de înaltă vibraţie a credinţei. Trăirea duhovnicească şi emoţiile tuturor celor care au sărutat Sfânta Icoană au creat cadrul propice programului liturgic – sfinţitor şi misionar – evocator ce a urmat.

Un tărâm al dreptei credinţe

La o privire superficială, ostrovul Insulei Mari adăposteşte un ecosistem încă natural pe alocuri şi dă, în aparenţă, doar o uriaşă bogăţie de grâne... Dar adâncind ochii înţelegerii în istoria şi viaţa creştinilor de aici, aflăm că nu numai atât!

Aici, printre bălţi şi smârcuri, printre branişti şi pădurici de sălcii, sub văzduhul aromat de briza Dunării afli o comoară de credinţă, de omenie, de ospitalitate creştină, la locuitorii din satele risipite perimetral, spre fluviu. Spre pildă, în vechime, creştinii nu aveau „casă pentru Împărat” aici. Dar îşi botezau pruncii, îşi cununau tinerii şi îşi prohodeau morţii, dincolo, peste ape, trecând cu barca (vara) şi cu sania (iarna) şi dând o probă a credinţei de foc, pe care oameni din puţine locuri ale lumii ar mai trece-o!

Văzând această zonă fără preot şi fără locaşuri de închinăciune, în cadrul unui program eparhial sistematic, din 1990 şi până astăzi, IPS Arhiepiscop Casian a coordonat construirea, în Insulă, a şase noi biserici – la Titcov („Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Duminica Tuturor Sfinţilor”), Frecăţei („Sfântul Nicolae” şi „Sfântul Ilie”), Agaua („Sfântul Gheorghe” şi „Sfinţii 40 de Mucenici”), Raţa („Înălţarea Sfintei Cruci”), Strâmba-Măgureni („Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Vasile cel Mare”), Ţăcău („Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Naşterea Maicii Domnului”) şi repararea „a fundamentis” a celor două, de la Măraşu („Sfinţii Împăraţi”) şi Băndoiu („Sfinţii Împăraţi”), care existau acolo dinainte de 1989.

Toate cele 8 locaşuri sfinte din Insula Mare sunt acum într-o stare bună, înzestrate cu odoare şi cărţi liturgice de bună calitate şi, cel mai important, sunt mereu cercetate de credincioşii din acele sate, pe care Dumnezeu nu i-a uitat, ci îi ţine aproape de inima Sa!

Icoane şi pelerini

În chip special, pentru bisericile din Titcov şi Frecăţei s-au înălţat catapetesme şi au fost zugrăvite icoane noi, bizantine, de mare frumuseţe, care aşteptau mirul sfinţitor. „Prodromiţa” le-a hărăzit ceasul de har, cu rugăciunile şi prin mâna Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în ziua de 22 iunie, în Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti.

Am văzut, cu mulţi martori de faţă, un dialog viu, real, între icoana făcătoare de minuni „Prodromiţa” şi noile icoane, pe care ierarhul le-a sfinţit, invocând de la Dumnezeu, peste ele, „darul facerii de minuni” pentru toţi creştinii care „înaintea lor se vor închina Domnului Hristos, vor preacinsti pe Născătoarea de Dumnezeu şi vor cinsti pe toţi sfinţii zugrăviţi”. Un dialog al minunii făptuite cu cel al minunii „în potenţă”; dialogul suferinţei alinate cu al necazului care va afla, cu certitudine, mângâiere; dialogul speranţei împlinite cu al aşteptării pline de nădejdea primirii milei Domnului.

La finalul slujbei de sfinţire a icoanelor şi catapetesmei de la Titcov, IPS Arhiepiscop Casian s-a adresat preoţilor şi credincioşilor: „Este un sfânt pelerinaj... mergem spre un loc smerit, dar plin de demnitate, spre un loc al suferinţei celor care şi-au dat viaţa pentru credinţă şi pentru neam. Acest pelerinaj ne arată că în trecut lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu şi, uitând de Domnul, oamenii au săvârşit crime şi fărădelegi! Am venit ca pelerini însoţind-o pe Maica Domnului, prin această icoană făcută la 1863 în sfânta mănăstire românească a Athosului. Priviţi acest chip blând şi frumos al Maicii Domnului-«Prodromiţa», al cărei original se află la Schitul Prodromu şi care a fost zugrăvită de Dumnezeu în chip minunat la Iaşi, la jumătatea sec. al XIX-lea, cinstită după cuviinţă la 12 iulie a fiecărui an. Aceasta este una dintre primele copii ale icoanei Prodromiţa, care străjuieşte în mijlocul câmpiei Covurluiului, în biserica de la Slobozia Conachi, şi am dorit din toată inima ca această sfântă icoană să treacă Dunărea. De fapt, Maica Domnului a dorit să vină în pelerinaj ca să mai vadă ce facem, cum suntem, deoarece este Maica lacrimilor şi bucuria celor necăjiţi.

Al doilea motiv pentru care am venit aici este sfinţirea icoanelor din bisericile de la Titcov şi Piatra Frecăţei, unde este, cum se şi vede, o minunată lucrare, începută în anii ’90, în condiţii foarte grele”.