Program pentru dezvoltarea apiculturii româneşti
Apicultorii români vor putea achiziţiona necesarul tehnic utilizat în apicultură, precum şi medicamente pentru tratarea bolilor cu care se confruntă frecvent albinele. Facilităţile sunt posibile prin Programul Naţional Apicol (PNA) 2017-2019 care prevede alocarea sumei de circa 50 milioane de lei pentru cei trei ani.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat pe site-ul instituției un proiect de hotărâre de guvern conform căruia apicultorii vor primi un sprijin financiar în valoare de 17 milioane de lei. Ajutorul se acordă pentru procurarea de asistenţă tehnică, combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei, raţionalizarea transhumanţei şi pentru aplicarea măsurilor de asistenţă în repopularea şeptelului apicol din Uniune. „Apicultorii vor putea primi sprijin financiar pentru achiziţionarea de: maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox, medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen sau încălzitor miere, mătci şi/sau familii de albine, cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral. Prin cutie se înţelege echipamentul apicol cu rol de adăpost pentru familia de albine, fiind necesar pentru dezvoltarea acestora, depozitarea rezervelor de hrană, realizarea recoltei, dar şi pentru transportul în vederea valorificării culesurilor de producţie”, se precizează în document.
Beneficiarii PNA sunt apicultori, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite conform normelor legale şi cooperativele agricole recunoscute. Aceștia pot solicita sprijinul financiar pentru mai multe acţiuni, dar pot depune o singură dată documentele justificative comune la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Termenul-limită de depunere a cererii şi a documentelor care o însoţesc este data de 1 august a fiecărui an. Valoarea sprijinului financiar de la bugetul de stat, prin bugetul MADR, alocat pentru PNA pentru perioada 2017- 2019, este de circa 50 de milioane de lei. Comisia Europeană participă la finanţarea acţiunilor din PNA cu 50% din cheltuielile efectuate de România pentru fiecare acţiune accesată, excluzând TVA.
Potrivit proiectului de act normativ, suma totală alocată programului este distribuită în mod egal pe anii 2017- 2019, 17 milioane de lei în fiecare din aceşti ani. Potrivit normelor de aplicare ale PNA, în cazul în care, în urma controlului efectuat de reprezentanţii APIA şi/sau organismul delegat pentru efectuarea controalelor la faţa locului, se identifică neconcordanţe între informaţiile furnizate în cererea de plată, documentele justificative şi situaţia de la faţa locului, beneficiarilor li se aplică, la suma eligibilă, o reducere a ajutorului cuvenit cu 20%. De asemenea, beneficiarii selectaţi, care au depus cerere de solicitare a sprijinului, trebuie să fie prezenţi la data comunicată pentru efectuarea controlului la faţa locului sau să mandateze un reprezentant. Refuzul controlului la data comunicată atrage excluderea de la plată, iar neprezentarea documentelor solicitate de echipa/ echipele de control determină reducerea sau respingerea sprijinului solicitat.