Programul Erasmus, o experienţă interculturală

Data: 23 Septembrie 2012

De la crearea sa, în 1987, şi până în prezent, peste două milioane de studenţi au avut posibilitatea să ia contact cu sistemul de învăţământ dintr-o altă ţară.

Erasmus este un program universitar european, construit pentru a permite schimbul de studenţi între ţările comunitare şi o serie de state partenere din afara Uniunii Europene. Programul permite studenţilor aplicanţi să petreacă o perioadă cuprinsă între 3 şi 12 de luni în ţările participante: statele UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveţia, Turcia şi Croaţia. Erasmus este disponibil tuturor studenţilor din ţările participante, mai puţin celor aflaţi în primul an de studii. Cu toate acestea, înscrierea poate începe din primul an, iar aplicantul poate primi o bursă Erasmus din partea statului român, în valoare de aproximativ 350 de euro. O şansă oferită doar o singură dată Printre cele mai importante lucruri pe care un aplicant trebuie să le cunoască despre programul Erasmus trebuie menţionat faptul că aplicantului nu i se percepe nici o taxă din partea universităţii la care alege să studieze. De asemenea, studiile în străinătate le echivalează pe ce-le pe care studentul le-ar fi urmat în România, însă examenele de licenţă, dizertaţie sau doctorat trebuie susţinute în ţară. Un student poate pleca sub egi-da Erasmus (fie că este bursier sau nu) doar o singură dată în viaţă, pe durata maximă a unui an universitar. Selecţia pentru bursele Erasmus are loc la fiecare facultate în semestrul al II-lea al anului universitar, de re-gulă în lunile martie-aprilie, iar pentru a fi acceptat în program, studentul trebuie să fie integralist în ultima sesiune de examene. De asemenea, media sa trebuie să fie minimum 7.50 (pentru studenţi) şi minimum 8 (pentru masteranzi). O altă condiţie pentru acceptarea în program este promovarea unui test de limbă străină/ cunoştinţe lingvistice într-o limbă străină. Unele facultăţi acceptă şi certificate care demonstrează cunoaşterea limbii, însă altele cer susţinerea unui test. De asemenea, studentul trebuie să prezinte o scrisoare de intenţie, un CV într-o limbă străină şi o schiţă de buget din care să rezulte suma de bani necesară pe durata studiilor. Studentului îi revine sarcina de a-şi găsi singur cazare. În acest sens, poate apela la reţelele Casa Swap, Erasmate sau Student Mundial, unde sunt disponibile oferte de cazare în cămine studenţeşti din mai toate statele menţionate. (Bogdan Cronţ)