Programul liturgic al Catedralei episcopale din Turnu Severin

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 02 August 2013

În Postul Adormirii Maicii Domnului, în catedralele chiriarhale din Mitropolia Olteniei s-au rânduit slujbe specifice acestei perioade. La Craiova, în Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“, slujbele se vor desfăşura după următorul grafic liturgic: în zilele de luni şi miercuri seara, Acatistul Maicii Domnului, marţi şi joi seara - Paraclisul Maicii Domnului, iar vineri, slujitorii vor săvârşi după rânduială Taina Sfântului Maslu. De asemenea, în fiecare zi se va săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Până pe 15 august, în paraclisul Catedralei episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Drobeta-Turnu Severin se va săvârşi în fiecare seară după slujba Vecerniei, slujba Paraclisului Maicii Domnului, care va lua locul obişnuitului Acatist până la sfârşitul Postului Adormirii Maicii Domnului. Credincioşii se pot închina, cu acest prilej, icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, copie după cea de la Nicula.

Paraclisul (din greacă paraklesis, în trad. „pentru a chema“) este o slujbă de rugăciune specifică pentru cei vii (spre deosebire de parastas, care este o slujbă pentru cei decedaţi). Cel mai adesea, această rugăciune este adresată Maicii Domnului, dar poate fi folosită pentru a cere mijlocirea oricărui alt sfânt. Trăsătura distinctivă a paraclisului este includerea unui canon de rugăciune către sfântul a cărui mijlocire este cerută. Paraclisul poate fi slujit de sine-stătător sau, într-o formă uşor scurtată, împreună cu Vecernia.

În Postul Sfintei Marii (1-14 august), se slujeşte un paraclis în fiecare seară, cu excepţia serilor de sâmbătă şi a celor de dinainte de Schimbarea la Faţă (5 august) şi Adormirea Maicii Domnului (14 august). Paraclisul din Postul Sfintei Marii conţine, alternativ, Canonul mic de rugăciune către Maica Domnului (compus de Theosterictus Călugărul în secolul al IX-lea) şi Canonul mare de rugăciune către Maica Domnului (compus de împăratul Teodor I Ducas Lascaris în secolul al XIII-lea).