„Programul naţional în oncologie va fi regândit“
Cancerul reprezintă o problemă importantă de sănătate publică în România, a cărei abordare a fost, până în prezent, destul de fragmentară. Potrivit datelor statistice, în ţara noastră sunt diagnosticate, anual, peste 70 de mii de cazuri noi de cancer.
Priorităţile Ministerului Sănătăţii în oncologie vizează regândirea programului naţional, cu accent pe partea de educaţie, prevenţia primară şi depistarea precoce a bolii, dar şi pe realizarea unui registru naţional având ca scop creşterea echităţii în accesul la servicii de diagnostic şi tratament. Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), 2013 va fi un an de reorganizare a Programului naţional de oncologie şi de reînnoire a parteneriatelor cu asociaţiile bolnavilor cronici.
„Cancerul reprezintă o problemă importantă de sănătate publică în România, a cărei abordare a fost, până în prezent, destul de fragmentară. Având în vedere numărul în creştere al cazurilor noi de îmbolnăvire, atât în România, cât şi la nivel mondial, Ministerul Sănătăţii şi-a stabilit ca prioritate regândirea Programului Naţional de Oncologie, cu accent pe partea de educaţie, prevenţie primară şi depistare precoce (screeningul organizat)“, se arată într-un comunicat al ministerului.
În condiţiile în care nu toate formele de cancer pot fi prevenite, Ministerul Sănătăţii se va îndrepta cu prioritate către formele cu potenţial prevenibil, cum ar fi cancerul de col uterin, de sân şi cel colorectal, prin acţiuni de screening.
Astfel, în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructura medicală, Ministerul Sănătăţii a precizat că va completa în acest an lucrările de la Institutul Regional de Oncologie de la Iaşi, un centru important pentru tratarea bolnavilor cu afecţiuni oncologice, în special din regiunea Moldovei. De asemenea, MS va continua investiţiile pentru creşterea accesului pacienţilor la serviciile de radioterapie de calitate şi la cele de paliaţie. „Avem în plan şi organizarea unei subcomisii cu specialitatea oncopediatrie, dar şi îmbunătăţirea politicilor de resurse umane, pentru asigurarea personalului necesar formării unor echipe interdisciplinare, în vederea diagnosticării şi tratamentului bolnavilor oncologici“, se mai arată în comunicat. Ministerul Sănătăţii mai precizează că va încuraja parteneriatele care vor aduce proiecte concrete de dezvoltare a acestui sector, inclusiv prin atragerea fondurilor europene. Potrivit datelor statistice, în România sunt diagnosticate anual peste 70 de mii de cazuri noi de cancer.
Accesul la tratamente oncologice noi este o problemă veche de peste cinci ani pentru pacienţii din România, a subliniat Cezar Irimia, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer. Sloganul din acest an al Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva Cancerului este „Trăim în Europa, dar ne tratăm în România“. „Pentru pacientul român, cel mai important lucru după momentul diagnosticării este accesul la tratament. Este de notorietate faptul că, în România, lista medicamentelor gratuite şi compensate nu a mai fost actualizată de mai bine de 1.800 de zile. Aceasta înseamnă, concret, că peste 140 de molecule şi indicaţii noi, dintre care multe destinate tratamentului cancerului, aşteaptă de aproape cinci ani să ajungă la pacienţii diagnosticaţi cu cancer şi să-i ajute pe aceştia în lupta cruntă cu boala“, a arătat Cezar Irimia, potrivit căruia se creează astfel o discrepanţă considerabilă între tratamentele disponibile pacienţilor din alte ţări europene şi pacienţii români, dar şi o îngrădire a drepturilor pacienţilor români la tratamente de ultimă generaţie. „Românii ajung să fie trataţi cu medicamente vechi pentru afecţiuni cunoscute, ce s-au transformat în boli cronice în multe ţări europene, datorită progreselor în tratament“, a subliniat şi dr. Ştefan Curescu, de la Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal din Timişoara. Pentru acei pacienţi care au şansa de a-şi putea susţine singuri tratamentul, fără ajutor din partea statului, terapiile noi au permis ca aceştia să poată avea o viaţă socială activă, precum şi o calitate superioară a vieţii. (Bogdan Cronţ)