Proiect cultural dedicat Centenarului Marii Uniri în Italia
În parohiile din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei continuă proiectul dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918, și anume „Stindardele Marii Uniri”. Proiectul are drept obiectiv atât formarea și păstrarea conștiinței naționale românești în comunitățile Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cât și scopul ca românii din Italia să sărbătorească dimpreună cu frații lor din România înfăptuirea Marii Uniri. Astfel, din luna ianuarie, când a debutat acest proiect, în fiecare parohie ortodoxă română de pe cuprinsul Italiei este purtat drapelul României. „Șapte steaguri ale României au fost sfințite de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și au fost înmânate protoiereilor din tot atâtea părți ale Italiei, denumite simbolic după regiunile istorice românești, și anume Țara Românească, Transilvania, Moldova, Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței, respectiv Dobrogea. Al șaptelea steag reprezintă, în aceeași notă simbolică, identitatea românilor din diasporă, ca formă de unitate «în cuget și-n simțiri» cu țara-mamă. Sub oblăduirea simbolică a stindardelor, în cadrul periplului acestora prin toate parohiile Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sunt organizate slujba de Te Deum, simpozioane, manifestări cultural-artistice și conferințe cu largă participare românească și italiană, prin care să fie prezentată și omagiată Unirea românilor de la 1918, perspectiva istorică și dimensiunea națională a Unirii. Finalitatea manifestărilor va fi reprezentată prin serbarea de la 1 decembrie 2018, de la Roma, când stindardele vor fi înmânate Preasfințitului Episcop Siluan, refăcând astfel un traseu simbolic prin cele șapte zone geografice”, a precizat pr. Trandafir Vid, coordonator al Departamentului cultural al eparhiei.
Purtarea drapelului României prin parohiile ortodoxe românești din Italia are și semnificație spirituală, întrucât „cele trei culori reprezintă cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea, virtuţi pe care trebuie să le aibă orice bun creştin, la fel cum le-au avut înaintaşii noştri. De asemenea, roşu simbolizează sângele Mântuitorului Iisus Hristos vărsat pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc, precum şi sângele martirilor noştri care s-au jertfit pentru credinţă, libertate şi demnitate. Galbenul reprezintă pe Duhul Sfânt, Cel ce s-a pogorât în lume la Rusalii, şi lucrează în Biserică, prin harul său, mântuirea tuturor, iar albastrul reprezintă maiestatea dumnezeiască a Preasfintei Treimi ce locuieşte în ceruri”, a explicat Departamentul Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.