Proiect de intensificare a rugăciunii în Episcopia Caransebeşului

Un articol de: Darius Herea - 31 Martie 2022

Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii este marcat, în cadrul Episcopiei Caransebeșului, printr-un proiect implementat cu scopul intensificării rugăciunii în biserică, prin comuniunea în cadrul Sfintelor Liturghii și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, dar și prin săvârșirea, în cele două mari posturi, a Tainei Sfântului Maslu în cadrul celor 10 cercuri pastoral-misionare din ­cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte.

Despre această iniţiativă a vorbit Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului: „Am statornicit acest proiect pentru ca împreună să participăm la mai multe Sfinte Liturghii, să ne îm­părtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului și, în cele două mari posturi, să săvârșim Taina Sfântu­lui Maslu, adunați fiind, precum creștinii din veacul apostolic, la rugăciune intensă și consistentă ore în șir, căci niciodată nu este prea mult când Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu. Niciodată rugăciunea nu este prea lungă atunci când ai un dor profund după Dumnezeu. În urma proiectului implementat, observăm că un număr din ce în ce mai mare de credincioși participă la sfintele slujbe”.

Cerc pastoral şi Taina Sfântului Maslu

Miercuri, 30 martie, Prea­sfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caran­sebe­șului, a săvârșit Taina Sfântului Maslu în Parohia Glimboca, alături de clericii Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei. La slujbă au participat reprezentanţi ai autorităților locale, profesori de religie, precum și un număr mare de credincioși, atât din parohie, cât și din toată zona. Răspunsurile au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Ca­ran­­sebeșului.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat rolul deosebit pe care îl au, îndeosebi în vremuri de grele încercări, dar și în restul vremii vieții noastre, rugăciunea intensă, săvâr­șită cu credință și participarea la Sfintele Taine, cum este Taina Sfântului Maslu. De asemenea, a subliniat faptul că Dumnezeu este Cel care vindecă și este important să ne rugăm atât pentru vindecarea rănilor trupești, cât și pentru iertarea păcatelor și vindecarea sufletească: „Mulțu­mim lui Dumnezeu pentru această seară de priveghere și de rugăciune intensă și stăruitoare, căci avem nevoie de multă rugăciune în aceste vremuri confuze și complicate. În număr mare ne-am adunat în casa lui Dumnezeu pentru ca, la Taina Sfântului Maslu, să binecuvântăm Împără­ția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, să sfințim acest untdelemn și să ne ungem cu toții spre tămăduirea trupului și a sufletului, căci avem multe neputințe, multe probleme de sănătate sufletească și trupească. Doar Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Izvorul tămăduirii noastre, ne poate vindeca cu adevărat și sufletul, și trupul. Știm că medicii tratează bolile, dar Dumnezeu este Cel care vindecă o boală și o suferință. El ne vindecă sufletul, ne dăruiește iertare de păcate și, după vindecarea sufletului, ne tămăduiește și rănile cele tru­pești”.

Pe lângă rugăciunile săvârșite pentru vindecare, clerul și credin­cioșii întruniți la Glimboca s-au rugat pentru pacea a toată lumea, pentru pacea inimii și pentru ancorarea în dreapta credință.
De asemenea, în celelalte nouă cercuri pastoral-misionare s-a săvâr­șit Taina Sfântului Maslu de soboare conduse de delegații ierarhului.